Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Principalul suspect în cazul atacului asupra a doi baschetbaliști americani a fost reținut: Cum se apără bărbatul

rtv.net
baschetbalisti braila

Principalul suspect în cazul înjunghierii celor doi baschetbaliști din Brăila, Joseph McClaim și Darrell Bowie, Daniel Gabriel Husein, cunoscut în lumea interlopă din oraș ca „Dasaev”, a fost reținut, luni, după mai bine de 4 ore de audieri, potrivit Mediafax.

Anchetatorii au decis, după mai bine de patru ore de audieri, să îl rețină pe Daniel Gabriel Husein, după ce acesta s-a prezentat singur, luni dimineața, la sediul Parchetului, susținând că este nevinovat.

„Dasaev” este acuzat de tentativă de omor și tulburarea ordinii publice și potrivit unor surse apropiate anchetei, nu recunoaște decât al doilea cap de acuzare.

Pe parcursul dimineții de luni, înainte de a intra la audieri, Husein se declara nevinovat și susținea că a venit să vorbească cu anchetatorii tocmai pentru a clarifica lucrurile.

„Am sunat-o pe avocată și i-am zis că nu se poate așa ceva, ce se vorbește. Zic: hai să mergem să clarificăm lucrurile, dacă eu sunt vinovat, să mă aresteze. Dar dacă nu sunt vinovat, de ce să fiu eu....Au venit și săptămâna trecută, și în urmă cu două săptămânii (n.r. sportivii la bar), nimeni nu s-a luat de ei, că-s negri,” a declarat presei, Gabriel Husein, înainte de audierile de la Parchet.

Avocatul suspectului și-a apărat clientul și a spus presei că bărbatul nu poate fi judecat prin prisma reputației și cazierului.

„Am venit să dea o declarație.... Chiar dacă are numele pe care îl are, chiar dacă are cazier impresionant așa cum a arătat presa, nu este obligatoriu ca el să fi provocat scandalul. Așa cum a arătat și dumnealui, a fost agresat și a răspuns așa cum a putut. Nu cunoaștem probele, acum să vedem despre ce este vorba și vom răspunde în contradictoriu cu probele”, a spus avocatul Angelica Ionel.

Reprezentanţii clubului Cuza Sport, unde sunt legitimaţi baschetbaliştii americani, au prezentat primele informaţii din cadrul anchetei desfăşurate de procurori şi spun că sportivii au fost atacaţi fără motiv de un grup mare de persoane.

Cei doi baschetbaliști, Joseph McClaim și Darrell Bowie, sunt în continuare sub supravegherea medicilor, în spitale din Brăila și București.

„Joseph McClaim este în afara oricărui pericol, nefiind necesar transferul la o altă unitate medicală. Din raportul oficial al medicilor reiese faptul că acesta prezintă o perforare a pleurei plămânului stâng în urma unei lovituri de cuțit. Joseph este conștient și se afla în continuare sub îngrijirea medicilor la secția de Terapie intensivă. Darrell Bowie a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, cu un elicopter SMURD. Prezintă mai multe leziuni la nivelul feței și al gâtului, precum și în zona abdominală. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale la nivelul intestinului gros, prezentând două perforații cauzate de loviturile de cuțit. Decizia transferului jucătorului a fost luată în scopul prevenirii apariției unor eventuale complicații ulterioare”, au transmis reprezentanții Cuza Sport.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.