Principesa Moștenitoare Margareta - patronul regal al Brigăzii Mecanizate 17 a Armatei Poloniei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 28-04-2017

Actualizat: 28-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: ziuaconstanta.ro

Principesa Moștenitoare Margareta este patronul regal al Brigăzii Mecanizate 17 a Armatei Poloniei, unitate care, potrivit deciziei autorităților de stat poloneze, va primi numele "Regele Carol al II-lea al României".

"Custodele Coroanei române a primit cu mândrie și cu gratitudine propunerea oficialilor polonezi, considerând că această nobilă inițiativă contribuie la aprofundarea relațiilor bilaterale româno-poloneze, pe dimensiunea de apărare și de securitate națională, ca și în perspectiva europeană comună a țărilor noastre", informează Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I.

Inițiativa poloneză este considerată de Custodele Coroanei drept "un remarcabil exemplu de conlucrare în cadrul Uniunii Europene, împletind prezentul cu valorile istoriei moderne, atât de încercată, a continentului nostru". Ceremoniile consacrate acestui eveniment vor avea loc în preajma zilei de 10 Mai. Brigada Mecanizată 17 "Wielkopolska" este urmașa Regimentului polonez de infanterie 57, care a primit în anul 1937 numele "Regele Carol al II-lea al României".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri