Prinde contur clădirea de spital din Râmnic (Video)

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 11-05-2022

Actualizat: 11-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: CJ Valcea

Astăzi am făcut o nouă vizită pe șantierul deschis la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, unde construim o nouă clădire de spital, prima după Revoluție în Râmnicu Vâlcea, anunță Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

”Chiar dacă au existat unele întârzieri în aprovizionarea cu materiale, am primit asigurări de la constructor că va respecta graficul de lucrări stabilit.

În prezent se lucrează la structura primului etaj, precum și la fațada curții interioare.

De asemenea, s-a demarat procedura de relocare a cabinetelor din corpul existent (policlinica) pentru începerea lucrărilor la finisajele interioare.

Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, care presupune modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului din cadrul SJU, CJ Vâlcea a atras fonduri europene în valoare de cca 3 milioane euro.”, a mai spus Rădulescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri