'Prinţul silicoanelor', esteticianul vedetelor, condamnat la închisoare cu executare

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 31-01-2016

Actualizat: 01-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Esteticianul Kasem Naser, cunoscut pentru operaţiile făcute vedetelor, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Judecătorii i-au interzis totodată să mai profeseze ca medic. A fost condamnat şi tatăl său, dar cu suspendare. Sentinţa vine în dosarul în care cei doi erau acuzaţi de moartea unei paciente care suferise o operaţie. Sentinţa poate fi atacată, informează realitatea.net.

Lina Sadoveanu, o femeie de 56 de ani, a murit la numai 36 ore de la operaţie, în ianuarie 2011. Atunci, femeia s-a dus la centrul medical Tul Karem pentru o intervenţie chirurgicală de eliminare a varicelor. Operaţia a decurs bine, dar femeia nu a fost mulţumită, scria spynews.ro în 2011. După câteva zile, ea s-a prezentat la control iar doctorul Abu Baker Mohd, tatăl "prinţului silicoanelor", i-a explicat că ar fi oportună şi efectuarea unei intervenţii de înlăturare a ţesutului adipos din zona coapselor, la operaţie urmând să participe şi fiul său, specializat în acest tip de intervenţii. Kasem era însă medic rezident, nu specialist. Convinsă să mai facă o operaţie, femeia s-a prezentat la cabinetul doctorilor arabi pe 23 martie pentru procedura de lipoliză cu laser. La clinica era doar Kasem, tatăl său fiind plecat în Iordania unde participa la o conferinţă. După trei ore, doctorul a extras câteva kilograme de grăsime.

Vezi şi: Mihalache şi Gâdea au stârnit indignare: Cot la cot la un eveniment din diaspora

În ciuda faptului că femeia se simţea rău şi voma, Kasem a trimis-o acasă după numai două ore de la terminarea intervenţiei. Cum durerile şi starea de rău au continuat, soţul femeii l-a sunat pe medic, iar acesta l-a liniştit: „Sunt reacţii normale”. Apoi nu a mai răspuns la telefon. Într-un final, soţul ei a chemat salvarea. Era însă prea târziu. Lina Sadovean a decedat în braţele medicilor de pe ambulanţă. Pentru a muri în chinuri, plătise 6.000 de euro, mai scrie sursa citată.

Aceste nu sunt singurele probleme ale medicului estetician. În noiembrie 2012, poliţiştii bucureşteni au percheziţionat locuinţele medicului şi a contabilului acestuia. În urma investigaţiilor în acel dosar, în care este cercetat pentru evaziune fiscală, anchetatorii au stabilit că, în 2011 şi 2012, medicul a operat, într-o sală închiriată la un centru medical, aproximativ 140 de femei, cărora le-a mărit sânii, printre acestea fiind şi cunoscutele fotomodele Laurette Atindehou şi Mădălina Pamfile.

Vezi şi: Se cere demisia ministrului Sănătăţii, în urma unor declaraţii scandaloase

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri