DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PRIORITATE de pandemie: Klaus Iohannis PROMITE noi achiziții pentru dotarea Armatei

digi24.ro
Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 23 aprilie 2021, un mesaj cu prilejul Zilei Forțelor Terestre. Șeful statului a anunțat că Armata va primi noi dotări, în perioada următoare.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Ca în fiecare an, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, sărbătorim Ziua Forţelor Terestre, una dintre componentele cele mai importante ale Armatei României, care, cu dăruire, îndrăzneală şi profesionalism, îndeplinește misiuni deosebit de complexe.

Încă de la începutul pandemiei de COVID-19, militarii Forţelor Terestre au participat la punerea în aplicare a măsurilor stabilite în timpul stării de urgenţă şi, ulterior, a celei de alertă, contribuind la buna gestionare a unei situații extrem de dificile.

În perioada următoare, Forţele Terestre trebuie să acţioneze pentru iniţierea şi derularea unor programe de înzestrare consistente, dar şi pentru o cât mai temeinică instruire individuală şi colectivă, inclusiv în cooperare cu aliaţii noştri.

Toate acestea vor contribui semnificativ la continuarea eforturilor pentru consolidarea rolului strategic al României în cadrul NATO şi UE.

Datorită nivelului înalt de pregătire a militarilor români, ţara noastră este astăzi un aliat capabil să contribuie activ la securitatea și menținerea păcii în regiune și în Europa, ceea ce consolidează profilul României de partener de încredere în rândul comunității internaționale.

Dragi militari din Forţele Terestre, competenţa, disciplina şi spiritul dumneavoastră de sacrificiu contribuie la creşterea prestigiului armatei României.

Vă îndemn să dați în continuare exemplu de dăruire profesională şi patriotism. Imaginea internaţională pozitivă a României în mediul aliat se datorează şi dumneavoastră, militarilor din Forțele Terestre, care ați demonstrat o pregătire foarte bună, capacitate de integrare rapidă şi eficienţă operaţională în cadrul structurilor NATO.

La acest moment aniversar, urez multă sănătate și succes în îndeplinirea misiunilor tuturor militarilor și personalului civil din Forţele Terestre, aflați la datorie sub faldurile drapelului tricolor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.