Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PROBLEME la ÎCCJ: Completul de 5 judecători din dosarul lui Toni Greblă, în incertitudine/ UPDATE

iccj

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie discută, luni, un nou termen al apelului în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat în primă instanţă într-un dosar de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

La termenul de luni, un membru al completului a cerut analizarea legalităţii compunerii acestuia. Probleme au apărut după ce judecătoarea Anca Mădălina Alexandrescu a ieşit din complet, ca urmare a dobândirii calităţii de membru al Biroului Electoral Central pentru alegerile europarlamentare. În locul aceasteia, în complet a intrat un membru supleant.

Judecătoarea Francisca Vasile, membră a completului, a afirmat că trebuie să se decidă dacă membrul supleant trebuia tras la sorţi. Completul urmează să decidă asupra legalităţii propriei compuneri.

UPDATE: Reprezentantul DNA a susţinut că "este un termen destul de lung până la desfășurarea activității BEC şi e în defavoarea inculpaților care au criticat declararea apelului de către DNA" şi a cerut respingerea.

Avocatul lui Ion Bîrcică: "Înțeleg că doar 4 din 5 judecători au fost trași la sorti, dar am constatat ca într-o cauză anterioară ați constatat legala compunere."

Avocatul lui Toni greblă: "Nu avem nicio problemă cu completul, lăsăm la aprecierea instantei."

Prin urmare, instanţa constată legala compunere a completului, cu majoritate.

CITEȘTE ȘI: Afinele, în topul celor mai sănătoase fructe. Cum previn cancerul și elimină grăsimea de pe abdomen

La termenul precedent, reprezentantul DNA a cerut ascultarea în sala de judecată a interceptărilor din dosar, fiind nemulţumit de faptul că instanţa de fond a apreciat aceste convorbiri drept "simple declaraţii banale, prieteneşti". 

DNA a solicitat şi reaudierea a 28 de martori, motivând că declaraţiile date de aceştia în timpul urmăririi penale conţin aspecte diferite faţă de cele date la instanţa de fond. 

De asemenea, procurorul a solicitat să fie luate în considerare mai multe articole din presa locală privind participarea lui Toni Greblă la campania electorală din 2012. 

Toni Greblă şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar au anunţat că nu mai doresc să fie audiaţi în sala de judecată.

Pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă în dosarul în care a fost trimis în judecată în 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. 

În acelaşi dosar, au fost achitaţi oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi.

CITEȘTE ȘI: Verdeţurile, vitale pentru sănătate. Plantele care curăţi ficatul şi reduc nivelul colesterolului

DNA susţinea că, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 - 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 - 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro. 

De asemenea, Toni Greblă este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei. 

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-ar fi promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici - din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale - să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de omul de afaceri (cu interese în domenii de activitate diversă - energie, transport fier vechi) să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale.

CITEȘTE ȘI: Secretul unei vieţi lungi şi sănătoase: De ce japonezii sunt cei mai longevivi pământeni .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.