Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Probleme mari în Brazilia: Sute de maimuţe au fost masacrate

maimuta2

Sute de maimuţe, considerate pe nedrept vectori de propagare a febrei galbene, au fost masacrate în ultimele săptămâni în statul brazilian Rio de Janeiro, informează lexpress.fr. De la începutul anului, 238 de maimuţe au fost găsite moarte în acest stat brazilian, în contextul în care 602 de maimuţe decedate au fost descoperite pe durata întregului an 2017. 69% dintre ele prezentau semne de agresiune umană.

Febra galbenă a ucis 25 de persoane în statul Rio de Janeiro de la începutul anului 2018. O parte din populaţie a dat vina pe maimuţe, considerându-le în mod eronat vectori de propagare a virusului care declanşează această maladie. În faţa acestor cazuri de moarte violentă a primatelor, serviciile sanitare din metropola Rio de Janeiro au demarat o campanie de sensibilizare a populaţiei. Un serviciu telefonic special a fost deschis de primărie pentru ca populaţia să poată să semnaleze prezenţa cadavrelor de maimuţe, cu scopul ca ele să fie recuperate de serviciile sanitare, conform Agerpres.

"Oamenii trebuie să înţeleagă că ţânţarul transmite virusul febrei galbene. Maimuţa este o victimă. Dacă nu mai există maimuţe în natură, ţânţarii îi vor ataca pe oameni", a declarat Fabiana Lucena, medicul veterinar care conduce un laborator din Rio de Janeiro însărcinat cu examinarea maimuţelor găsite decedate.

În acel laborator, aproximativ 10 maimuţe de mici dimensiuni sunt aliniate, înainte de realizarea autopsiilor. "Aceasta prezintă fracturi multiple, la nivelul maxilarului, vertebrelor cervicale, dar şi multe traumatisme craniene", a declarat medicul brazilian.

Maimuţele au fost aduse la laborator după ce au fost găsite moarte pe drumuri publice, uneori chiar în centrul oraşului Rio de Janeiro.

"Când primele decese (umane) asociate febrei galbene au fost anunţate în acest an, la jumătatea lunii ianuarie, primeam uneori până la 20 de maimuţe moarte pe zi, dintre care 18 prezentau semne de agresiune", a subliniat acelaşi medic veterinar.

În laborator, fiecare maimuţă moartă face obiectul unei autopsii şi, în anumite cazuri, fragmente de organe sunt transmise către Fundaţia Osvaldo Cruz, un renumit centru epidemiologic, unde sunt identificate eventualele boli, inclusiv cazurile de febră galbenă.

"Pentru a implementa o campanie de vaccinare mai eficientă, trebuie să identificăm zonele în care maimuţele au murit din cauza febrei galbene. Dar atunci când oamenii încep să le ucidă, monitorizarea virusului devine mai dificilă", a explicat Fabiana Lucena.

Masacre ale maimuţelor au fost constatate şi în alte regiuni ale Braziliei, în special în statele învecinate Sao Paulo şi Minas Gerais, unde au fost recenzate cele mai multe cazuri de febră galbenă.

În Sao Paulo, mai mulţi biologi care lucrează într-un parc al oraşului au lansat pe reţelele de socializare campania online #Freemacaco, după ce au primit doi pui de maimuţă rămaşi orfani după moartea mamei lor, ucisă cu brutalitate cu lovituri de bastoane.

La nivel naţional, cel mai recent bilanţ al ministrului Sănătăţii a anunţat 353 de persoane diagnosticate cu febră galbenă şi 98 de decese asociate acestei boli, în perioada 1 iulie 2017 - 6 februarie 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.