Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, pare să aibă probleme în găsirea unui şef al Cancelariei Prezidenţiale. Primul nume vehiculat public, Dan Mihalache, a stârnit un val de contestaţii, de la fanii de pe Facebook ai lui Iohannis, până la grupul intelectualilor din GDS. A doua variantă de şef al consilierilor prezidenţiali este Mihai Răzvan Ungureanu. Acesta este, la rândul său, contestat de o parte a celor care au ieşit în stradă înainte de alegeri.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu este contestat de Mihai Goţiu, unul dintre liderii mişcării împotriva exploatărilor miniere cu cianuri. Într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul romaniacurata.ro, Goţiu îi transmite preşedintelui ales că MRU nu este adecvat pentru funcţia de şef al Cancelariei Prezidenţiale.
"Un dialog onest al societății civile cu MRU este imposibil și în problema exploatării prin fracturare hidraulică a gazelor de șist. La fel ca și în cazul Roșia Montană, domnia sa este un susținător declarat al acestei tehnologii mai mult decât controversate, dar, ce este mai grav, una e să prezinți argumente mai mult sau mai puțin atacabile, și alta e să proliferezi manipulări propagandistice. «Cine se împotriveşte exploatării gazelor de şist face, voit sau nevoit, jocul Federaţiei Ruse, inclusiv pe teritoriul României», a declarat MRU, în primăvara acestui an la Digi 24. Acest ”argument” nu are nicio legătură cu nocivitatea (sau lipsa de nocivitate) a fracturării hidraulice, ci este o acuzație denigratoare și un atac la adresa societății civile din România (din seria nemuritoare a ”amestecului agenturilor străine”), mereu repetată în spațiul public de către adepții fracking-ului, dar niciodată dovedită. La fel ca și în cazul șefului SRI, George Maior (alt promotor al teoriei), ca fost șef al SIE, MRU ar trebui să aducă și dovezi în sprijinul unor asemenea declarații. Faptul că atât șeful SRI, cât și un fost șef al SIE nu pot proba niște afirmații care țin de competența serviciilor secrete, e o dovadă fie de incompetență (și nu aveți nevoie de incompetenți pe lângă d-voastră), fie de rea-credință. Faptul că în această toamnă au existat proteste de amploare în Vestul țării împotriva fracturării hidraulice, unde deține licențe subsidiara sârbă a Gazprom, demonstrează lipsa de credibilitate a teoriei ”intereselor Rusiei”, dar și reaua-credință (sau incompetența) celor care aduc astfel de acuzații societății civile.
Modul în care domnul MRU s-a raportat în situațiile de mai sus la societatea civilă, jignirile și acuzațiile nefondate pe care le-a adus membrilor acesteia, îl fac total incompatibil cu o funcție care presupune și dialogul cu societatea civilă. Numirea lui MRU în funcția de consilier sau chiar șef al cancelariei d-voastră ar fi un uriaș pas înapoi, către o perioadă în care societatea civilă activistă era privită de politicieni cu un uriaș dispreț și etichetată cu apelativele «ciumpalaci» sau «mahalale inepte»", scrie Mihai Goţiu.
Comentează