Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Probleme pentru Ryanair în Spania: Personalul navigant intră în grevă pentru 12 zile

www.businessmagazin.ro
Ryanair

Personalul navigant al Ryanair din Spania intenţionează să se afle în grevă 12 zile în luna iulie, pentru a cere condiţii mai bune de muncă, au declarat sâmbătă sindicatele USO şi SICTPLA, crescând perspectiva haosului în călătoriile aeriene, în sezonul turistic de vară, transmite Reuters.

Anunţul a venit în ultima zi a grevei actuale a echipajelor, care a început joi şi a forţat Ryanair să anuleze 10 zboruri în Spania, sâmbătă, potrivit News.ro.

Personalul navigant al companiei se va afla în grevă în zilele de 12-15, 18-21 şi 25-28 iulie, în cele 10 aeroporturi spaniole în care operează Ryanair, au spus sindicatele într-un comunicat.

”Sindicatele şi echipajul Ryanair... cer o schimbare de atitudine din partea companiei aeriene”, au spus aceştia într-un comunicat, cerând ca Ryanair să reia negocierile cu privire la probleme, inclusiv plata salariului minim.

Ryanair nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

De asemenea, sindicatele au cerut guvernului ”să nu permită Ryanair să încalce legislaţia muncii şi drepturile constituţionale, cum ar fi dreptul la grevă”.

Sindicatele personalului navigant al Ryanair din Belgia, Spania, Portugalia, Franţa şi Italia au declanşat acţiuni greviste în ultimele zile, dar compania aeriană low-cost a declarat că mai puţin de 2% din zborurile sale programate în weekendul trecut au fost afectate.

Lucrătorii companiilor aeriene din întreaga Europă au desfăşurat protestepe măsură ce sectorul se adaptează la o reluare a călătoriilor după ridicarea blocajelor din cauza pandemiei, iar penuria de personal a fost acuzată de întârzierile şi cozile lungi.

Personalul navigant al easyJet din Spania va organiza greve timp de nouă zile luna aceastaş, pentru salarii mai mari. Compania aeriană a anulat sâmbătă cinci zboruri din Spania.

Lucrătorii de la aeroportul Charles de Gaulle din Paris au intrat în grevă vineri şi sâmbătă, forţând anularea a aproximativ 10% din zboruri.

În Portugalia, de asemenea o destinaţie de top pentru vacanţe, nu există greve în desfăşurare, dar 65 de zboruri către şi dinspre Lisabona erau de aşteptat să fie anulate sâmbătă din cauza ”unui set de constrângeri la diferite aeroporturi europene”, a declarat compania de management aeroportuar ANA.

Situaţia portugheză a afectat în mod predominant serviciile companiei aeriene TAP, care nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii. Cozi lungi s-au format la biroul de asistenţă al TAP din Lisabona, în timp ce pasagerii frustraţi încercau fie să reprogrameze rezervîroşe, fie să obţină o rambursare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.