DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Probleme pentru SUA în Afganistan: Tehnică secretă de luptă a fost capturată de teroriști

jihad jihadisti islam islamisti

Soldaţi americani care le acordau ajutor trupelor afgane în lupta împotriva Statului Islamic (SI) în Afganistan au fost nevoiţi să abandoneze echipamente şi arme după ce au ajuns sub tiruri de armă inamice în provincia Nangarhar (est) în luna iulie, a indicat marţi un oficial al armatei americane, citat de Reuters.

Combatanţi ai Statului Islamic au difuzat fotografii cu un lansator de rachete, cu grenade, muniţie, cărţi de identitate, un aparat radio criptat şi cu alte echipamente.

Citește și: IMAGINI ȘOCANTE Zeci de răniți la un concert al lui Snoop Dogg și Wiz Khalifa

Potrivit declaraţiilor unui purtător de cuvânt al armatei americane, generalul Charles Cleveland, pierderile au survenit în timpul unor lupte în provincia Nangarhar în iulie, când cel puţin cinci militari ai forţelor speciale au fost răniţi. El a dezminţit însă că ar fi fost ocupată vreo poziţie americană.

''Am putut să stabilim că actele de identitate şi majoritatea echipamentelor din fotografiile difuzate au fost pierdute în cursul unor recente operaţiuni în Nangarhar'', a afirmat generalul Cleveland într-un comunicat.

Citește și: S-a aflat cel mai mare SECRET al Bisericii: Ce pasaje a scos din Biblie

El a explicat că o locaţie amenajată pentru îngrijirea răniţilor - măsură de rutină în cursul oricărei operaţiuni - a ajuns ''sub tiruri de armă inamice şi militarii au fost nevoiţi să se mute într-un loc sigur'' şi că, în cursul mutării, unele echipamente au fost lăsate în urmă.

În pofida naturii sensibile a unora dintre obiecte, generalul Cleveland a spus că nu se aşteaptă să existe ''vreun impact operaţional apreciabil'' ca urmare a pierderii. ''Din motive lesne de înţeles, n-au fost puse în pericol vieţile soldaţilor pentru a fi recuperate echipamentele'', a precizat generalul american.

Citește și: Cel mai frumos drum din lume se transformă în cel mai aglomerat

În acea vreme, oficiali americani afirmau că cinci soldaţi americani au fost răniţi cu focuri de arme uşoare şi schije în cursul unor lupte care au avut loc pe 24 şi 25 iulie. Doi dintre răniţi s-au întors la datorie, iar în cazul celorlalţi trei se aşteaptă o recuperare completă, declara în iulie generalul american John Nicholson, scrie agerpres.ro.

Citește și: Delia și-a ieșit din minți! Mesaj VIOLENT pentru părinți: Nu-s nici mă-ta, nu-s nici tac-tu…

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.