DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Probleme tot mai mari pentru Donald Trump - a apărut un nou grup republican care se opune realegerii lui: 'Președintele este un pericol'

Tha New York Times
Donald Trump

Sute de oficiali ai administraţiei fostului preşedinte republican George W. Bush îl vor susţine în alegerile prezidenţiale pe democratul Joe Biden, au declarat persoane implicate în acest efort, acesta fiind cel mai recent grup republican care se opune realegerii lui Donald Trump, relateză Reuters, conform news.ro.

Funcţionarii, care includ secretari de cabinet şi alţi funcţionari de rang înalt din administraţia Bush, au format un comitet de acţiune politică - 43 de Alumni pentru Biden - pentru a-l sprijini pe fostul vicepreşedinte american în alegerile din 3 noiembrie, au declarat pentru Reuters trei organizatori ai grupului. Bush a fost al 43-lea preşedinte al ţării.

Grupul Super PAC se va lansa miercuri cu un site web şi o pagină de Facebook, au spus ei. Super PAC intenţionează să lanseze înregistrări video în care republicani cu notorietate îl vor lauda pe Biden şi vor susţine eforturile de încurajare a participării la vot în cele mai competitive state.

Grupul este cel mai recent caz, dintre o serie de organizaţii republicane care se opun realegerii lui Trump, încă un semn că acesta şi-a înstrăinat membri ai propriului partid, din cauza reacţiei sale la pandemia de coronavirus şi la protestele la nivel naţional declanşate din cauza nedreptăţilor rasiale şi a brutalităţii poliţiei faţă de americanii de culoare.

Unde duce NERESPECTAREA legilor: S-a infectat cu coronavirus și doctorița care coordonează criza COVID-19 în județul Buzău

”Ştim ce este normal şi ceea ce este anormal, iar ceea ce vedem este extrem de anormal. Preşedintele este un pericol ", a spus Jennifer Millikin, una dintre cele 43 de organizatoare ale grupului, care a lucrat la campania de realegere a lui Bush în 2004 şi mai târziu la Administraţia pentru Servicii Generale.

Ceilalţi doi membri care au discutat cu Reuters sunt Karen Kirksey şi Kristopher Purcell. Purcell a lucrat ca oficial în domeniul comunicării la Casa Albă în tmpul preedinţiei Bush. Kirksey a fost implicată în campania lui Bush din anul 2000, iar mai târziu a lucrat în departamentele Agricultură şi Muncă.

Millikin a declarat că grupul nu este încă pregătit să comunicare care sunt toţi membrii sau donatorii săi. Grupul  trebuie să furnizeze o listă cu donatori Comisiei Electorale Federale până în octombrie.

Biroul Bush a fost informat despre grup, dar fostul preşedinte nu este implicat şi nu a indicat dacă îi aprobă obiectivele, a spus ea.

Freddy Ford, un purtător de cuvânt al lui Bush, a declarat că Bush s-a retras ”şi nu va participa la aceste alegeri”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.