Problemele de la Sinaia

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 20-02-2024

Actualizat: 21-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vlad Oprea, primarul PNL al orașului Sinaia, este văzut în zonă ca „întruchiparea corupției la nivel local”: edilul s-ar comporta ca un adevărat șef de mafie și ar controla după bunul plac parcările de la telegondola din Sinaia și autorizațiile restaurantelor de pe pârtie.

Aflat la al cincilea mandat în funcția de primar al orașului Sinaia, penelistul Vlad Oprea se comportă ca un adevărat stăpân peste oraș, urmărind interesele sale și ale apropiaților săi, potrivit relatărilor din oraș. Acesta controlează, direct sau prin interpuși, mafia locală de la telegondola din Sinaia, mai precis parcarea de la telegondolă și autorizațiile pentru restaurantele aflate pe pârtie.

Turiștii și localnicii trebuie să plătească o taxă pentru a putea ajunge în parcarea de pe platoul telegondolei. Banii ar ajunge direct la Vlad Oprea, sub formă de șpagă, spun surse locale. Din păcate, sub conducerea actualului primar de la PNL, Sinaia a devenit un oraș în care interesul mafiei peneliste locale primează, iar siguranța, bunăstarea și încrederea cetățenilor sunt ignorate complet. Corupția de la toate nivelurile s-ar întâmpla cu știrea și cu acordul primarului PNL, care ar controla tot și la care ar ajunge, de altfel, și banii din șpăgi, potrivit acuzațiilor formulate de sursele locale.

Vlad Oprea nu este străin de scandaluri legate de corupție: a fost audiat de DNA Ploiești pentru fapte de abuz în serviciu, firma condusă de familia edilului a fost implicată într-un dosar care viza mai multe infracțiuni, printre care și furt calificat, noua casă a primarului apare într-un denunț DNA, Vlad Oprea fiind acuzat că a obținut avizele necesare abia după construirea clădirii.

Toate aceste fapte și multe altele construiesc un tablou deloc plăcut primarului PNL din Sinaia: un politician local care ar abuza de funcția sa pentru a obține beneficii pentru el și pentru familia sa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri