Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procesul dintre statul român și Gabriel Resources pe tema proiectului minier de la Roșia Montană se apropie de sfârșit

captura youtube
rosia montana

Procesul dintre compania minieră privată Gabriel Resources și Statul Român pentru proiectul minier de la Roșia Montană, Alba, a ajuns în ultima fază de judecată. Compania canadiană cere daune de 4,7 miliarde de dolari.

În perioada septembrie - octombrie 2022, la dosar au fost depuse o serie de documente, printre care și memorii ale unor entități care au cerut să intervină în cauză, de partea uneia sau alteia dintre părți. Instanța a acceptat documentele, iar pe data de 18 octombrie 2022 fiecare dintre cele două părți au depus observații cu privire la memoriile depuse la dosar, relatează adevarul.

La sfârșitul lunii decembrie 2021, președintele Tribunalului a declarat că a început deliberarea și că va pronunța o hotărâre în 2022. În ianuarie 2022, Tribunalul a confirmat că a analizat cu atenție dosarul cauzei și că va continua procedura de deliberare.

În aprilie 2022, instanța a informat părțile că a avut numeroase deliberări pentru a ajunge la o decizie cu privire la cererile și apărările în cauză și că a ajuns la concluzia că există anumite aspecte ale cauzei pentru care are nevoie de informații suplimentare.

Întrebări suplimentare pentru părți

A fost emisă o listă limitată de întrebări suplimentare către părți, cu scopul de a avea un dosar complet atunci când își va încheia deliberările privind cauza în ansamblu și va pregăti sentința.

Reclamanții (Gabriel Resources) au depus un răspuns la întrebări la data de 14 iunie 2022, iar pentru pârât (Statul Român) s-a solicitat depunerea unui răspuns până la data de 19 septembrie 2022. Tribunalul și-a rezervat, de asemenea, posibilitatea unei runde suplimentare de observații din partea părților cu privire la întrebări, dacă va considera că este necesar, în urma examinării primei runde de pledoarii.

„În ciuda declarației Tribunalului că ar pronunța o hotărâre în 2022, nu există nici un termen specificat în Regulamentul ICSID aplicabil în acest caz. În plus, este posibil ca Tribunalul să solicite o etapă procedurală suplimentară înainte de emiterea unei hotărâri. Orice hotărâre poate face obiectul unei cereri de anulare (deși o astfel de cerere de anulare poate fi formulată doar pentru motive foarte limitate în temeiul Regulamentului ICSID)”, se precizează în ultimul raport financiar al companiei canadiene, făcut public în august 2022.

Reprezentanții Statului Român au menținut pe toată perioada celor șapte ani de judecată un secret total în legătură cu evoluția cazului. Astfel s-a ajuns ca organizaţia Mining Watch România să ceară Guvernului României, în iulie 2022, să comunice de urgenţă decizia Curţii de Apel Ploieşti care a anulat irevocabil şi ultimul certificat de descărcare arheologică pentru Masivul Cârnic din Roșia Montană. Acesta este considerat un act-cheie în procesul de arbitraj de la Washington şi ar putea ajuta România să scape de plată a 4,7 miliarde de dolari către Gabriel Resources.

Stratagema avocaților companiei Gabriel Resources

Concret, Curtea de Apel Ploieşti a casat o hotărâre a Tribunalului Buzău din 10 decembrie 2020 şi a dispus anularea certificatului de descărcare arheologică pentru proiectul minier.

„Deşi recursul era în plină desfăşurare, avocaţii Gabriel Resources au prezentat decizia instanţei din Buzău, care menţinea certificatul de descărcare, ca fiind definitivă şi irevocabilă, ceea ce nu era adevărat. Potrivit documentelor oficiale depuse în procesul de arbitraj, avocaţii companiei canadiene au depus acest argument pe 29 octombrie 2021. La acel moment, recursul de la Ploieşti era în plină desfăşurare”, au susţinut reprezentanţii Mining Watch.

Reprezentanții Guvernului nu au comunicat dacă acest document a fost depus la dosar, dar este posibil ca acesta să fie cuprins în memoriul depus de una dintre părțile care au fost acceptate ca intervenienți în cauză. Având în vedere timpul scurt rămas până la finalul acestuia ani, este posibil ca hotărârea în procesul de arbitraj să fie luată doar în 2023.

Canadienii vor daune financiare de 4,7 miliarde de dolari SUA pentru faptul că autorităţile române nu au avizat proiectul minier de la Roşia Montană şi au amânat o asemenea decizie timp de peste 10 ani.

În timpul Guvernului Victor Ponta a fost promovată o lege cu dedicaţie pentru proiect, care a căzut la vot în Parlament după o serie de proteste masive ce au avut loc în septembrie 2013, la Bucureşti şi Cluj-Napoca, cu ecouri în toată țara.

Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană.

Compania canadiană acuză încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor semnate de autorităţile de la Bucureşti cu Canada şi Marea Britanie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.