Procesul unei familii de ţigani din România ce jefuiau turişti la Disneyland Paris a început marţi

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 29-08-2017

Actualizat: 29-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procesul unei familii de romi originari din România, acuzaţi că îşi trimiteau copiii să jefuiască şi să fure de la turişti străini la Disneyland Paris, a început marţi cu mărturia unei tinere femei, ce a făcut parte din acest grup infracţional, dar care a ales să mărturisească faptele şi a denunţat comportamentul violent al liderului clanului, relatează AFP. În total 13 persoane, dintre care nouă sunt arestate şi una dată în urmărire, au fost trimise în faţa tribunalului corecţional din Meaux, lângă capitala franceză, pentru circa o mie de furturi comise în perioada ianuarie 2014-februarie 2016 lângă Disneyland Paris, în special în mijloacele de transport ce deservesc acest cel mai mare parc de distracţii din Europa, acte al căror prejudiciu este estimat la aproximativ un milion de euro.

Dintre persoanele reţinute, zece fac parte din clanul Dumitru-Imandita, originar din Craiova, care operează în Franţa din 2014 şi este condus cu mână de fier de Marian Tinca, 57 de ani, cu complicitatea fostei sale soţii Maria Iamandita, 51 de ani. În faţa tribunalului compar de asemenea cei patru copii majori ai cuplului şi colaboratorii lor, al căror rol era de a supraveghea acţiunile membrilor mai mici şi de a se asigura că aceştia predau obiectele furate.

Cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, şapte minori au fost condamnaţi la 12 iulie de un tribunal pentru copii la pedepse începând cu simple avertismente pentru cei mai tineri, până la 30 de luni de închisoare cu executare, alte 4 sentinţe fiind cu suspendare. 'Minorii acţionau în mijlocul zilei, în grupuri de câte trei-patru: primul distrăgea atenţia, al doilea profita pentru a fura din buzunarele victimei, iar al treilea făcea să dispară lucrurile furate', a explicat comisarul Jerome Georges, conform Agerpres.

Pe exploatarea acestor minori - au stabilit poliţiştii francezi în colaborare cu autorităţile române - se bazau toate câştigurile acestui clan care nu avea alte surse de venituri. Atunci când erau arestaţi, ei dădeau identităţi inventate şi părăseau repede locuinţele unde erau plasaţi, pentru a se duce la părinţii lor, instalaţi la Pantin, periferie din nordul Parisului. Banii proveniţi din furturi - între 1.000 şi 2.000 de euro pe zi sub formă de bancnote, bijuterii, telefoane, marochinărie de lux, tablete - erau folosiţi pentru a acoperi cheltuielile curente, dar şi pentru a investi în achiziţii imobiliare în România. 'Tot ce am învăţat în viaţă este să furăm', a mărturisit în faţa judecătorilor una dintre persoanele arestate, Theodora-Cesarella Iamandita, 28 de ani, povestind despre loviturile, ameninţările şi teroarea prin care 'patriarhul' Marian Tinca conducea clanul. Verdictul este aşteptat vineri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri