”La 11 decembrie 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat citire Proclamației de la Iași. A fost cea mai scurtă și mai penetrantă cuvântare din întreaga sa domnie. Și una dintre cele mai frumoase din istoria noastră:
PROCLAMAȚIA DE LA IAȘI a Partidului S.O.S. România
„Români! Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor.
Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 şi 24 Ianuarie, aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”
Această proclamație a fost prilejuită de acordul, obținut, prin diplomație, de Alexandru Ioan Cuza, care l-a convins pe sultanul Abdülmecid I că e în avantajul Imperiului Otoman ca Moldova și România să fie unite și de jure într-un singur stat, România. Astfel, la 20 noiembrie 1861 Imperiul Otoman și puterile europene au căzut de acord că unirea Moldovei cu Țara Românească, fiind deja un fapt împlinit, trebuie acceptată. Drept pentru care, Imperiul Otoman, sub a cărui suzeranitate încă se aflau, a eliberat Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Țării Românești. Unirea era acum deplină.
Suntem într-un moment istoric aparent similar, în care se propune unirea Republicii Moldova cu România. Numai că propunerea vine, de data asta, dacă nu cumva a și venit, din partea Uniunii Europene, via Maia Sandu.
În acest context, Partidul S.O.S. România vă prezintă astăzi:
A II-a Proclamație de la Iași
Români! Această „ofertă” este o capcană. Această unire este o tranzacție, un troc. Ni se dă ceea ce ne aparține de drept, ca să ni se ia ceea ce e al nostru de fapt și de drept: Transilvania. O situație cu adevărat similară a mai existat în istorie: în 1878, după războiul de independență când, deși NOI i-am învins pe turci, nu rușii, ni s-a luat Basarabia de sud, care ne aparținea, ca să ni se dea Cadrilaterul, care istoricește era al nostru.
Calea spre acest nou rapt este regionalizarea în locul împărțirii administrative pe județe. Noi am avut țara împărțită pe regiuni în perioada stalinistă a Uniunii Sovietice. Vă amintiți de Regiunea Mureș Autonomă Maghiară?
Români! Partidul S.O.S. România dorește Unirea – dorește chiar Marea Unire! – dar hotărâtă de noi, cum vrem noi, nu cum vrea Maia Sandu sau puterile din spatele ei. Se dorește, prin Unire, graniță directă cu Federația Rusă, pentru transformarea României în teatru de război.
Detaliem:
În 1859, Unirea Moldovei cu Țara Românească era doar o situație de facto, realizată prin dubla alegere a lui Cuza, tolerată temporar de marile puteri. Recunoașterea juridică a statului unitar era încă blocată. Alexandru Ioan Cuza a reușit însă un lucru rar în istoria noastră: a convins suzeranul că este în interesul său să accepte Unirea, argumentând că un stat românesc unitar, stabil și loial tratatelor internaționale, este mai ușor de administrat și mai previzibil decât două principate parțial autonome, expuse constant presiunilor rusești și occidentale. Unirea din 1861 a fost așadar un act de suveranitate negociată, nu de cedare.
Astăzi ni se propune din nou „Unirea”. Dar nu în aceiași termeni. Atunci inițiativa a fost românească, obiectivul fiind consolidarea statului national iar rezultatul a fost întărirea suveranității.
Astăzi, inițiativa vine din afara României, obiectivul este rearanjarea geopolitică regională, rezultatul previzibil fiind slăbirea statului român.
Faptul că tema unirii Republicii Moldova cu România vine din Uniunea Europeană prin Maia Sandu, nu este un detaliu secundar, ci elementul central al capcanei.
Istoria ne-a mai oferit cândva un astfel de „dar otrăvit”.
În 1878, după Războiul de Independență, așa cum am precizat, România a luptat și a câștigat pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, Basarabia de Sud ne-a fost luată, oferindu-ni-se în schimb, Cadrilaterul, un teritoriu care nu compensa nici istoric, nici strategic pierderea.
A fost un troc imperial, decis peste capul României, sub pretextul „echilibrului european”. Exact acest model se reactivează astăzi: ni se oferă ceea ce este deja al nostru de drept (Basarabia), pentru a justifica cedări teritoriale sau administrative în altă parte (în special în Transilvania, prin mecanisme indirecte).
Instrumentul nu este un tratat explicit, ci regionalizarea. România nu este străină de acest experiment: l-a cunoscut în perioada stalinistă, sub forma regiunilor administrative, impuse de modelul sovietic (cu apogeul în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară).
Desființarea județelor și înlocuirea lor cu „regiuni” nu este reformă administrativă, ci premiză de dezmembrare politică, căci statul național nu poate exista fără o structură administrativă unitară.
Unirea din 1861 a fost act de maturitate politică
În concluzie:
Unirea din 1861 a fost act de maturitate politică.
Unirea propusă astăzi este un act de subordonare strategică.
Istoria nu se repetă identic, dar capcanele se repetă. Românii au datoria să le recunoască înainte, nu după.
Partidul S.O.S. România afirmă limpede:
DA, dorim Unirea. DA, dorim chiar Marea Unire, dar decisă de români, negociată de români, în interesul statului român.
Nu o unire impusă de structuri supranaționale, folosită ca pretext pentru extinderea unui conflict militar, care ne aduce graniță directă cu Federația Rusă, pentru a transforma România în teatru de război.”
a transmis într-un comunicat Biroul de presă al S.O.S. România.
Comentează