Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procuror în cadrul Parchetului European: Am primit numeroase cazuri legate de România

www.agerpres.ro
catalin borcoman

Cătălin Borcoman, procurorul care reprezintă România la Parchetul European, susține că s-au primit deja mai multe cazuri care vizează infracțiuni petrecute în România, iar procurorii au început deja cercetările.

”Încă din primele zile am primit prin intermediul procurorilor europeni delegaţi numeroase cazuri din România, cazuri ce privesc infracţiuni comise după dată de 20 noiembrie 2017 (data intrării în vigoare a Regulamentului EPPO) şi până la 1 iunie a.c., data începerii operaţiunilor. Ne aşteptăm să avem de verificat dacă se impune preluarea, sau revocarea cum este termenul folosit de legislaţia europeană, unui număr de peste 200 de cazuri doar dintre cele înregistrate în perioada menţionată. Pot spune că până la jumătatea lunii iunie 2021 am primit peste 100 de cazuri spre analiză. De asemenea există în curs de verificare numeroase sesizări noi primite după 1 iunie.

EPPO primeşte sesizări de la persoanele private, inclusiv cetăţenii români, despre infracţiuni de competenţa să, fraude cu fonduri europene de peste 10.000 euro sau fraude referitoare la TVA comise de grupări organizate ce acţionează transfrontalier cu prejudicii de peste 10 milioane euro, prin intermediul secţiunii dedicate de pe site-ul său. În cazul în care este necesară asigurarea protecţiei celor ce furnizeză informaţii aceasta va fi realizată, în ceea ce priveşte România, în condiţiile prevăzute de legea română şi prin mijloacele prevăzute în legea română, mijloace cum ar fi atribuirea unei alte identiţăţi sau includerea în programe de protecţie a martorilor”, spune Cătălin Borcoman, într-un interviu pentru Adevărul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.