Procurori din Cluj au cerut închisoare pe viață pentru tânărul care și-a ucis iubita din gelozie

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 18-11-2020

Actualizat: 18-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Daily Monitor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au trimis în judecată dosarul bărbatului acuzat că și-a ucis iubita cu mai multe lovituri de cuțit, din cauza geloziei, în luna august în județul Cluj. Aceasta avea 30 de ani și era asistentă medicală, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, suspectul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, „procurorul propunând prin rechizitoriu aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, date fiind împrejurările săvârşirii faptelor”.

Conform rechizitoriului, în 24 august, pe o alee din Cluj-Napoca, inculpatul, pe fondul unui episod de gelozie, i-ar fi aplicat lovituri repetate cu cuţitul fostei sale prietene, victima suferind leziuni care au dus la deces.

Citește AICI ce SUMĂ URIAȘĂ ar urma să primească omul pe care Clotilde Armand îl face ȘEF - LISTA cu salariile GREILOR  din Poliția Locală Sector 1!

Suspectul a fost prins de polițiști pe raza judeţului Suceava și a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru omor calificat, violare de domiciliu în formă continuată, furt calificat şi acces ilegal la un sistem informatic.

Tânăra asistentă, de 30 de ani, a fost omorâtă în 24 august în fața unui bloc din Cluj-Napoca. Surse din anchetă spuneau atunci că fata a ajuns la Cluj de la Suceava cu autocarul, dar în apropierea blocului a fost așteptată de iubitul ei, care după o scenă de gelozie a înjunghiat-o.

Bărbatul ar fi venit tot din Suceava, cu mașina personală, iar după ce și-ar fi omorât iubita a fugit.

În urma primelor cercetări, anchetatorii au constatat că tânăra era amenințată prin mesaje de bărbat de mai mult timp, însă nu a făcut niciodată plângere la poliție.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri