Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimbare de strategie a procurorilor DNA! Alex Pițurcă, dus de urgență în fața judecătorilor pentru arestare

zf.ro
piturca jr

Alex Pițurcă a fost dus, marți seara, în fața judecătorilor pentru a se judeca arestarea sa pentru 30 de zile. Asta deși, inițial, procesul ar fi urmat sdă aibă loc miercuri, potrivit procurorilor DNA. Conform unor surse, fiul lui Victor Pițurcă ar fi intenționat să părăsească țara înainte de o decizie a magistraților, anunță România TV.

DNA a confirmat marți că cere arestarea lui Alex Pițurcă, în dosarul privind vânzarea de măști neconforme către Ministerul Apărării. Propunere de arestare a fost făcută și pe numele șefului ROMARM, Gabriel Țuțu.

Iată comunicatul integral al DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 108/VIII/3 din 30 ianuarie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 31 ianuarie 2023, a unui inculpat, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19.03.2020 - 10.04.2020, omul de afaceri ar fi acceptat, în mod direct, condițiile impuse de inculpatul Țuțu Gabriel (descrise în comunicatul anterior) în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecție împotriva coronavirusului asocierii din care făcea parte și societatea administrată de inculpat.

De asemenea, inculpatul Țuțu Gabriel ar mai fi promis că îi va determina pe aceeași funcționari să efectueze recepția produselor respective, chiar dacă acestea erau neconforme și să achite la timp facturile emise în acest sens.

Așa cum am precizat și anterior, în contextul menționat mai sus, inculpatul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar, suma de 50.000 lei, reprezentând prețul traficului de influență.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Dosarul cauzei privind pe inculpatul față de care a fost dispusă măsura preventivă a reținerii și pe inculpatul Țuțu Gabriel va fi înaintat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.