Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procurorii activişti, justiţie 'în interes personal': Fapte halucinante descoperite de Inspecţia Judiciară

stiripesurse.ro
Inspectia Judiciara

Inspecţia Judiciară anunţă că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Sandu Claudiu şi Codreanu Bogdan, procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brasov, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I1 , lit m)2 şi lit. t) teza I3 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cei doi procurori au încălcat legea în mai multe rânduri, acţionând pentru "satisfacerea intereselor personale", potrivit IJ. Unul dintre cei doi procurori a solicitat oficial de la SIIJ documente dintr-un dosar care îl viza chiar pe el, iar în urma refuzului procurorului-şef, Gheorghe Stan, i-a aplicat acestuia o amendă. Amenda a fost ulterior desfiinţată de instanţă, fiind nu doar nejustificată, potrivit judecătorilor, ci şi aplicată într-un dosar care fusese deja trimis în judecată. Al doilea procuror, în calitate de superior, a aprobat toate aceste demersuri ilegale ale subalternului său. Mai mult, cei doi au refuzat să trimită la PÎCCJ documente solicitate de procurorul general Bogdan Licu, acţionând ca un veribabil "stat în stat" în interiorul Ministerului Public.

Ambii procurori sunt membri în Asociaţia "Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor".

OFICIAL:

[art. 99 lit. i) teza I]

În cazul procurorului Codreanu Bogdan s-a reţinut că, luând la cunoștință de existența unei plângeri penale adresate SIIJ, ce viza modul de efectuare a urmăririi penale într-un dosar pe care îl intrumenta, nu a înțeles să formuleze o declarație de abținere, efectuând în schimb numeroase demersuri către SIIJ, sub pretextul soluționării dosarului mai sus menționat, în scopul aflării conținutului acesteia.

În cazul prim procurorului Sandu Claudiu s-a reţinut că a dat ”girul de legalitate” acelor demersuri întreprinse de procurorul cu funcție de execuție, în scopul aflării unor informații ce serveau satisfacerii intereselor personale și nu în scopul aflării adevărului în cauza penală aflată în instrumentare și nu a înțeles să formuleze o declarație de abținere de la verificarea rechizitoriului emis în aceeași cauză

[art. 99 lit. m)]

În cazul ambilor procurori s-a reținut că nu s-au conformat dispoziției cu caracter administrativ, emisă în conformitate cu legea, comunicată ierarhic, refuzând să trimită documentele solicitate la cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

[art. 99 lit. t) teza I]

În cazul procurorului Codreanu Bogdan s-a reținut că a emis un act după dezinvestirea sa și sesizarea instanței de judecată prin rechizitoriu, respectiv o ordonanță de aplicare a sancțiunii amenzii judiciare față de procurul șef al SIIJ, încălcând astfel, cu știință, prevederile Codului de Procedură Penală.

În cazul prim-procurorului Sandu Claudiu s-a reținut lipsa controlului efectiv de legalitate asupra măsurii dispuse de procurorul cu funcție de execuție.

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorilor în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.