Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procurorii DNA intră puternic în Capitală: președintele unei Fundații importante, trimis în judecată pentru un prejidiciu uriaș

Sigla DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe Ticu Plăcintă, fost președinte al Fundației pentru Tineret a municipiului București. Acesta este acuzat că a cauzat un prejudiciu de 15.725.392 lei.


PLĂCINTĂ TICU, la data faptei președinte al Fundației pentru Tineret a municipiului București (F.T.M.B.) și președinte al Consiliului de conducere al aceleiași fundații, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

MĂRGINEANU VALENTIN, la data faptei membru în Consiliul de conducere al Fundației pentru Tineret a municipiului București (F.T.M.B.) și ulterior vicepreședinte al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

IONESCU FLORIN PAUL, la data faptei membru al comisiei de Relații Economice, din cadrul Fundației pentru Tineret a Municipiului București (F.T.M.B.) și ulterior vicepreședinte al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

PLĂCINTĂ LAURENȚIU BOGDAN, manager al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
Fundația pentru Tineret a municipiului București este o persoană juridică constituită în anul 1990 care a preluat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) din municipiul București (imobile și terenuri aferente). Scopul acestei fundații consta în realizarea și finanțarea unor programe și activități destinate tinerilor și organizațiilor/asociațiilor de tineret.
În perioada 21 iunie 2011 – 08 ianuarie 2020, inculpatul Plăcintă Ticu, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legislației primare și beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, prin crearea artificială a unor mecanisme juridice, ar fi deturnat obiectul de activitate și scopul special pentru care a fost înființată F.T.M.B., destinația patrimoniului propriu și a resurselor materiale ale organizației de tineret, cauzând prin aceste demersuri fundației pe care o conducea un prejudiciu de 15.725.392 lei.
Concret, demersurile inculpatului Plăcintă Ticu și ale complicilor săi ar fi constat, printre altele, în:
- înființarea SC Tin Management Grup SA în scopul preluării de către această firmă a dreptului de administrare asupra tuturor imobilelor prezente și viitoare ale F.T.M.B. Ulterior, după înființarea SC Tin Management Grup SA, în scopul menționat mai sus, ar fi fost încheiate mai multe contracte (inițial un contract de concesiune, iar ulterior mai multe contracte de asociere în participație), în condiții vădit dezavantajoase pentru organizația de tineret, ce aveau ca obiect predarea, către societatea comercială, a dreptului de administrare a întreg patrimoniului imobiliar prezent și viitor și redirecționarea a 85% din rezultatele financiare obținute în favoarea SC Tin Management Grup SA;
- cooptarea în cadrul SC Tin Management Grup SA a unei societăți comerciale administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan ca asociat cu un aport în natură constând într-un teren în suprafață de 51.341 m.p. cu construcții speciale, situate într-o comună din județul Argeș și evaluat la 1.902.165 lei. În acest mod, F.T.M.B. a rămas cu 38,258% din acțiuni, iar societatea administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan a preluat controlul asupra SC Tin Management Grup SA și implicit și asupra patrimoniului F.M.T.B. deținând 60,846% din acțiuni;
- încheierea unor acte adiționale prin care s-a modificat metoda de împărțire a rezultatelor financiare, respectiv 20% din veniturile realizate din exploatarea imobilelor revine F.T.M.B. și 80% din venituri revine SC Tin Management Grup SA;
Prejudiciul menționat mai sus, de 15.725.392 lei, reprezintă venituri nerealizate de către F.T.M.B. și în același timp foloase necuvenite, obținute de SC Tin Management Grup SA.
Acțiunile menționate mai sus au făcut ca numai sume nesemnificative de bani din exploatarea patrimoniului F.T.M.B. să fie utilizate pentru programe de și pentru tineri. Așadar, pe lângă prejudicierea patrimoniului F.T.M.B., ar fi fost afectate și lezate în mod grav și interesele legitime ale organizației de tineret, respectiv cele de realizare a scopului și a obiectivelor pentru care a fost înființată prin lege și cele ale tinerilor, în particular.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.