Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procurorii lui Kovesi lovesc la Bacău: Mai mulți funcționari publici sunt acuzați că au fraudat fonduri europene

Wikipedia
EPPO parchetul european

Funcţionari publici şi reprezentanţi ai unor firme private sunt vizaţi de o anchetă a autorităţilor române desfăşurată sub coordonarea procurorilor Parchetului European, anchetă în care sunt cercetate fraude cu fonduri europene şi de la bugetul naţional, cu un prejudiciu estimat la 1,6 milioane de euro. Suspecţii ar fi atras fonduri europene şi naţionale pentru proiecte în cadrul cărora persoane fără loc de muncă ar fi fost pregătite şi calificate, activităţile de training fiind decontate, fără a avea loc. Miercuri, 12 persoane vor fi audiate în acest dosar, scrie News.ro.

”Conform investigaţiilor începute în luna decembrie 2021 de către autorităţile din România şi preluate, ulterior, de către procurorii din cadrul EPPO Iaşi, membrii unui grup infracţional organizat ar fi înfiinţat, începând cu anul 2019, 7 societăţi comerciale fictive, pentru a obţine în mod fraudulos fonduri comunitare, dar şi naţionale, destinate a fi folosite pentru a ajuta la pregătirea şi calificarea persoanele fără locuri de muncă. Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că 12 persoane, din judeţul Bacău, ar fi constituit un grup infracţional organizat, a cărui activitate infracţională s-ar fi desfăşurat în perioada 2019 – 2022, cu scopul de a obţine, în mod fraudulos, fonduri nerambursabile, fonduri cofinanţate din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capitalului Uman 2014 – 2020”, informează, miercuri, Poliţia Judeţeană Bacău.

Care ar fi fost schema

Anchetatorii au stabilit că suspecţii, administratori în drept sau în fapt ai unor societăţi comerciale, ar fi depus proiecte şi ar fi obţinut fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene, dar şi din bugetul statului român, pentru pregătirea mai multor persoane fără locuri de muncă şi angajarea.

Persoanele vizate de anchetă sunt suspectate că au întocmit şi prezentat documente inexacte sau false la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cu scopul de a obţine subvenţii pentru organizarea programelor de pregătire.

”În mod concret, aceştia ar fi certificat faptul că beneficiarii fondurilor erau persoane fără loc de muncă, conform condiţiilor de acordare a fondurilor. În realitate, în unele cazuri, persoanele erau deja angajate ale acestor societăţi comerciale şi au întrerupt contractele de muncă în mod formal, pentru a putea fi reangajate. În alte cazuri, persoanele beneficiare ale subvenţiilor nu întruneau condiţiile stabilite pentru acordare. Mai mult decât atât, bănuiţii ar fi depus şi documente false, prin care ar fi atestat faptul că ar fi oferit activităţi de training şi pregătire care, potrivit investigaţiilor, în fapt nu ar fi avut loc”, precizează anchetatorii.

Verificările făcute de poliţişti şi procurori arată că 197 de persoane ar fi beneficiat, doar scriptic, de training şi angajare, frauda în această speţă fiind de 1,6 milioane de euro. Conform anchetatorilor, 85% sunt fonduri comunitare şi 15% din prejudiciu provin de la bugetul de stat.

Miercuri, la domiciliile suspecţilor şi la sediile firmelor suspectate au fost făcute 13 percheziţii, în cadru cărora au fost descoperite şi ridicate mijloace materiale de probă. 12 persoane urmează a fi conduse la sediul Parchetului European (EPPO), pentru audieri, urmând ca procurorul de caz să dispună măsurile legale care se impun.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.