Procurorii NU mai închid ochii le neglijențele medicilor: DOSARE PENALE pentru cadrele medicale care nu au respectat măsurile de protecție

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-07-2020

Actualizat: 28-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au deschis dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor în urma infecţiilor cu COVID - 19 la Spitalul Clinic CFR Timişoara şi Spitalul de Psihiatrie din Gătaia unde angajaţi nu au respectat măsurile de protecţie.

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, la nivelul instituţiei a fost deschis un dosar penal în care se cercetează fapte de zădărnicire a combaterii bolilor

Citește și: Studiu șocant: Motivul pentru care majoritatea românilor se apucă de fumat

”În data de 10.07.2020 organele de cercetare penală au luat la cunoştinţă despre faptul că un număr de 7 (şapte) persoane –cadre medicale şi pacienţi ai Spitalului Clinic Căi Ferate Timişoara- au fost depistaţi pozitiv la testul Covid 19 in urma analizării probelor recoltate în perioada 30.06.2020-06.07.2020, existând indicii ale nerespectării, la nivelul Spitalului Clinic Căi Ferate Timişoara, de către funcţionari publici din cadrul unităţii spitaliceşti, a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, se arată în comunicat.

La Spitalul CFR din Timişoara, o asistentă medicală, depistată pozitiv cu noul coronavirus, nu a respectat măsurile de protecţie, infectând astfel două colege şi patru pacienţi. Ulterior, femeia a refuzat internarea în spital profitând de vidul legislativ de la acel moment.

Citește și: Lider PSD: ‘Eu când vorbesc de Guvern de uniune națională, poate fi un Guvern de specialiști, pe care să-l susținem în Parlament’

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Spitalul de Psihiatrie Gătaia unde procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au deschis un dosar penal în care, de asemenea, se fac cercetări privind fapte de zădărnicire a combaterii bolilor.

”În data de 14.07.2020 organele de cercetare penală au luat la cunoştinţă despre faptul că un număr de 6 (şase) persoane, pacienţi cronici internaţi în Spitalul de psihiatrie Gătaia, au fost depistaţi pozitiv la testul Covid 19 in urma analizării probelor recoltate în perioada 10.07.2020-11.07.2020, existand indicii ale nerespectării, la nivelul Spitalul de psihiatrie Gătaia, de către funcţionari publici din cadrul unităţii spitaliceşti, a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, mai arată sursa citată.

Citește și: Gabriela Firea, ieșire devastatoare: ‘Protestăm față de blocarea dublării alocațiilor copiilor. Este o lipsă de respect față de copiii din România’ .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri