DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Procurorul General al României, apostrofat de preşedintele CEDO

tiberiu nitu

Președintele CEDO, Dean Spielmann, l-a avertizat pe procurorul general al României, Tiberiu Nițu, că a citat-o ilegal pe Iulia Motoc, judecător al Curții, la audieri în dosarul „Erata“ în care sunt cercetați judecătorii Curții Constituționale a României pentru o hotărâre pronunțată, spun surse judiciare.

Dean Spielmann precizează clar scopul demersului său și anume că „declarația pe care eu o emit în calitate de președinte al Curții Europene a Drepturilor Omului este de a clarifica, în beneficiul autorităților române, poziția în ceea ce privește imunitatea judecătorului Motoc ca judecător al Curții”. Altfel, România e pasibilă de condamnare, notează romanialibera.ro.

Vezi şi: Autorul eratei care l-a salvat pe Băsescu, audiat la Parchetul General

CEDO nu i-a permis judecătoarei Iulia Motoc să se prezinte pentru a fi audiată la data de 16 iulie 2015 în dosarul „Erata“, spun surse judiciare.

Într-o scrisoare-declarație, preşedintele CEDO îi aduce aminte procurorului general al României, Tiberiu Nițu, managerul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției – instituție care a declanșat urmărirea penală "in rem" (pentru faptă) în dosarul "Erata" - că judecătoarea Iulia Motoc beneficiază de imunitate și că scopul imunității este acela de a păstra independența judecătorilor. În acest context, președintele CEDO, Spielmann, îi readuce aminte lui Nițu de dispozițiile Convenției de la Viena referitoare la imunităţi.

Din avertismentul președintelui CEDO rezultă că Parchetul ICCJ, condus de Tiberiu Nițu, nu cunoaște că un "judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului beneficiază de drepturile și imunitățile prevăzute în Protocolul al 6-lea la Acordul General asupra Privilegiilor și Imunităților al Consiliului Europei".

Vezi şi: Zegrean, declaraţii la ieşirea de la Parchet: 'Mi s-a strigat «orbul handicapat»'

Protocolul al 6-lea a fost ratificat de România la 9 aprilie 1999 și a intrat în vigoare, în ceea ce privește România, la 10 mai 1999, dată de la care trebuie respectată.

Spielmann îi amintește procurorului general al țării noastre și conținutul articolului 1 din Protocolul al 6-lea care prevede următoarele: „În plus, față de privilegiile și imunitățile prevăzute în articolul 18 al Acordului General, judecătorilor li se va acorda în ceea ce privește pe ei înșiși, pe soțiile și pe copiii lor minori privilegiile și imunitățile, scutirile și facilitățile acordate trimișilor diplomatici, în conformitate cu dreptul internațional”.

Președintele CEDO îi aduce aminte lui Tiberiu Nițu că, prin citarea judecătoarei Iulia Motoc într-un dosar penal care o vizează (pentru o hotărâre pronunțată ca judecător al Curții Constituționale a României), nu s-a respectat nici Articolul 4, care prevede: „Privilegiile și imunitățile sunt acordate judecătorilor nu în beneficiul lor personal, ci în scopul de a apăra exercitarea independentă a funcțiilor lor. Curtea plenară este singura competentă să ridice imunitatea judecătorilor; ea are nu numai dreptul, dar și obligația de a ridica imunitatea unui judecător, în orice caz în care, în opinia sa, imunitatea ar împiedica cursul justiției, și în cazul în care aceasta poate fi ridicată fără a aduce prejudicii scopului pentru care a fost acordată“.

Vezi şi: Personaj-cheie audiat în dosarul eratei de la CCR

Dean Spielmann face și un rezumat al intrării în legalitate, explicând procurorului general român ce trebuie respectat. Și anume:

1. Judecătoarea Motoc are imunitate în orice proces, inclusiv pentru proceduri penale. Mai mult decât atât, această imunitate înseamnă că ea nu poate fi obligată să apară în calitate de martor (Articolul 31 și 2 al Convenției de la Viena privind Relațiile Diplomatice).

2. Această imunitate poate fi ridicată numai de către Curtea plenară (judecătorii CEDO trebuie să voteze ridicarea imunității).

Președintele CEDO îl avertizează pe procurorul general al României că a trimis o citație pentru audierea judecătoarei Iulia Motoc într-un dosar penal fără a cere și a obține, în prealabil, ridicarea imunității.

Parchetul nu putea trimite direct la CEDO citarea judecătoarei Iuliei Motoc pentru audiere în dosarul "Erata", ci doar prin Guvernul României. De asemenea, Parchetul nu poate trimite direct la CEDO cerere de ridicare a imunității judecătoarei Iulia Motoc, ci prin Ministerul de Externe.

Vezi şi: Parchetul General, precizări privind anchetarea eratei CCR care l-a salvat pe Băsescu

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.