Procurorul General, Augustin Lazăr, a spus că nu dorește să facă declarații publice pe marginea apelului anti-DNA lansat de șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fiindcă acesta este membru CSM, instituție care a sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu acest caz.
„Aș dori să vă spun două lucruri. În calitate de membru de drept al CSM vom avea un raport al Inspecției Judiciare cu verificările pe care le fac și în calitate de membru, nu aș dori să anticipez discuțiile care vor fi cu acest raport. Pe de altă parte, doresc să vă asigur că Ministerul Public monitorizează atent ceea ce se întâmplă în spațiul public. Analizăm toate declarațiile care au loc și suntem foarte atenți la ele. Eu nu aș dori să vorbesc ai multe pentru că nu aș dori să intru într-o dezbatere publică specifică acestei perioade.”, a spus Augustin Lazăr.
Amintim că șeful Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron, a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul apelului către parlamentari al preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să refuze să se mai pronunţe pe cererile DNA până la finalul legislaturii.
Comentează