Procurorul lui Voiculescu, pus sub control judiciar

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 26-06-2015

Actualizat: 26-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorul Emilian Eva, cel care a instrumentat dosarul Telepatia in care a fost condamnat Dan Voiculescu, a fost pus sub control judiciar de DNA.

Procurorul Emilian Eva ar fi introdus şi tranzacţionat sub diverse forme, direct sau prin intermediari, prin case de licitaţii, magazine on-line, vânzarea directă către persoane interesate de investiţii în artă, exporturi în ţări din spaţiul comunitar, bunuri culturale mobile, prezentate drept autentice, despre o parte din acestea existând date că sunt false.

În intervalul noiembrie 2014-iunie 2015 el a tranzacţionat un număr de peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.

Principali furnizori - doctor la Spitalul Judeţean „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi cunoscut colecţionar de artă, precum şi un samsar de opere de artă din zona Transilvaniei.

În activitatea lucrativă a acestuia a fost sprijinit de către Ioan Eva, nepot al său, asistent medical în cadrul Spitalului de Boli Infecţionase „Sfânta Parascheva” din Iaşi.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri