Producătoarea de film ucraineană Julia Sinkevych a fost aleasă preşedintă a juriului festivalului francez de seriale de televiziune, "Séries Mania", care se va desfăşura în perioada 18 - 25 martie, au anunţat miercuri organizatorii evenimentului citaţi de EFE.
Julia Sinkevych s-a declarat onorată şi foarte emoţionată de această alegere. "În aceste momente cultura este o unealtă puternică pentru a opri agresiunea şi de a aduce lumii noi talente", notează ea într-un comunicat, conform Agerpres.
"Ţara mea este parte a cinematografiei mondiale iar acum luptă contrar tuturor pronosticurilor pentru a demonstra că fiecare persoană are dreptul la frumuseţe, artă, pace şi noutăţi în lume", a adăugat ea.
Festivalul Séries Mania a decis să o aleagă preşedintă a juriului datorită reputaţiei sale din perioada în care a fost directoare a Festivalului Internaţional de Film de la Odesa, unul dintre cele mai importante din Europa de Est, a explicat preşedintele festivalului francez, Rodolphe Belmer.
Este totodată şi "o formă de susţinere faţă de poporul din Ucraina şi pentru a expune importanţa festivalurilor într-o lume aflată în criză, în timp ce se creează un loc pentru ca lumea să se reunească pentru a schimba idei şi a celebra diversităţile", a precizat el.
Având în vedere că venirea lui Sinkevych în oraşul Lille nu poate fi deocamdată confirmată, ca urmare a situaţiei actuale de război, scriitorul şi regizorul francez Marc Dugain a fost numit vicepreşedinte al festivalului "Séries Mania".
Puternic angajată faţă de cultura şi artiştii ucraineni, Sinkevych este cofondatoare a Academiei Ucrainene de Film, membră a Academiei Europene de Film şi a condus timp de de mulţi ani Festivalul Internaţional de Film de la Odesa (Ucraina).
Restul membrilor juriului sunt actorul german Christian Berkel, actriţa israeliană Shira Haas, realizatoarea turcă Berkun Oya şi cantautoarea şi modelul francez Yseult.
Această varietate de naţionalităţi "demonstrează că arta şi cultura nu au nici limite şi nici frontiere", a spus Laurence Herszberg, directoarea generală a "Séries Mania".
Din programul festivalului face parte prezentarea în premieră în Franţa a celui de-al doilea sezon al serialului "Bridgerton" difuzat de Netflix.
Printre producţiile internaţionale aflate în competiţie se numără serialul american "Billy el Nińo" şi cel columbian '"Turbia", precum şi o miniserie argentiniană în opt episoade intitulată "Palacio Los Gansos".
Producătoarea de film ucraineană Julia Sinkevych a fost aleasă preşedintă a juriului festivalului francez de seriale de televiziune, 'Séries Mania'
Explorează subiectul
Articole Similare

26
Cele mai populare expresii și prescurtări de pe TikTok, explicate: Ce înseamnă 'POV', 'W' sau 'TFW'
26

1.099
România, sub lupa Europei după filmul Recorder: țara, în plină criză, cu un sistem judiciar paralizat de influențe politice (DW)
1.099

43
A murit Arthur Cohn, producător elvețian multiplu laureat Oscar, la 98 de ani
43

2.616
Piperea mută disputa cu Recorder la Bruxelles: Kovesi așteaptă prescripția în dosarul vaccinurilor?
2.616

76
Veste bună pentru Regele Charles al III-lea: Tratamentul său pentru cancer poate fi redus începând cu anul viitor
76

57
VIDEO ÎPS Teodosie a împlinit 70 de ani de viață
57

32
HBO Max dezvăluie selecția producțiilor originale pentru 2026
32

1.648
Iranul a arestat în mod violent o laureată a Premiului Nobel pentru Pace: A fost ridicată în toiul unei ceremonii de doliu
1.648

24
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra folosirii abuzive a informațiilor confidențiale
24

1.331
Lumea literaturii în doliu: A murit autoarea de bestsellere Joanna Trollope - Cărțile ei au cucerit milioane de cititori
1.331

3.687
VIDEO Actor celebru implicat într-un documentar despre vaccin si Covid. Ce acuzații i se aduc filmului
3.687

20
Muzeul Satului Vâlcean, în plin șantier de restaurare. Investiție de 1,1 milioane de euro în patrimoniul local
20

26
ICR sprijină participarea României la deschiderea oficială a noului Muzeu de Artă al oraşului Taichung, Taiwan
26





















Comentează