Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Producţia de hidrocarburi a OMV a scăzut în T2 pe fondul diminuării cotaţiilor la petrol şi gaze

cursdeguvernare.ro
omv

Grupul austriac OMV a anunţat, luni, că producţia sa de hidrocarburi precum şi marja de rafinare a scăzut în trimestru al doilea al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, în condiţiile în care preţurile de referinţă la petrol şi gaze naturale s-au redus semnificativ comparativ cu 2022, a informat acţionarul majoritar de la OMV Petrom într-un comunicat de presă.

În perioada aprilie-iunie 2023, producţia de hidrocarburi a OMV a scăzut până la 353.000 barili echivalent petrol pe zi, de la 376.000 barili echivalent petrol pe zi în primul trimestru al acestui an. Producţia de gaze a scăzut şi ea până la 163.000 barili echivalent petrol pe zi în T2, de la 179.000 barili echivalent petrol pe zi în T1, potrivit Agerpres.

De asemenea, marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) a scăzut până la 7,59 dolari pentru un baril de echivalent petrol în T2, fiind aproape la jumătate faţă de o marjă de 14,81 dolari pentru un baril de echivalent petrol în T1 şi la o treime faţă de o marjă de 20,46 dolari pentru un baril de echivalent petrol în trimestrul al doilea al anului trecut.

Potrivit OMV, preţul mediu al barilului de ţiţei Brent a scăzut până la 78,05 dolari în T2, de la 81,17 dolari în T1 şi 113,93 dolari în trimestrul al doilea al anului trecut, în timp ce preţul mediu al gazelor naturale la bursa de la Viena a ajuns la 37,54 euro pentru un Megawatt oră în T2, de la 55,87 euro pentru un Megawatt oră în T1 şi 101,84 euro pentru un Megawatt oră în trimestrul al doilea al anului trecut.

Grupul OMV urmează să dea publicităţii rezultatele financiare pentru primul trimestru al acestui an în data de 28 iulie.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea - 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.