Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Producţia Egregora: Comoara pierdută, în regia lui Andrei Chiriac, are nevoie de o finanțare de 10 milioane de euro

mediafax.ro
film

Producţia „Egregora: Comoara pierdută”, în regia lui Andrei Chiriac, despre comoara ascunsă a dacilor, lumi antice necunoscute, filosofii şi religii de mult uitate, este filmată în unele dintre cele mai frumoase şi emblematice locuri din România, potrivit news.ro.

Din distribuţie fac parte actori precum: Maia Morgenstern, Gelu Niţu, Ştefan Velniciuc şi Daniel Nuţă. Pentru a putea fi finalizat, filmul are nevoie de o finanţare de aproximativ 10 milioane de euro.

Filmările au început în 2018, iar în final vor fi 36 de episoade, împărţite în trei serii a câte 12 episoade.

Au fost turnate deja secvenţe în locuri precum Munţii Piatra Craiului, Cazanele Dunării, Sfinxul, Peştera Ialomicioara, Valea Obârşiei Lacul Bâlea.

Regizorul Andrei Chiriac spune că va include în film toate locurile cu rezonanţă din România, care oferă peisaje spectaculoase, precum Sarmizegetusa, Râşnov, Sighişoara, Mănăstirile din Moldova, Castelul Corvinilor, Braşov, Bucureşti etc., astfel încât filmul să promoveze şi frumuseţile României.

„România este un izvor nesecat de legende, basme şi poveşti. Din păcate, în ultimele decenii, poveştile şi basmele au fost neglijate aproape în totalitate, iar  generaţiile tinere se orientează spre mituri, eroi şi legende care aparţin altor culturi. Vedem din ce în ce mai des că filmele bazate pe legende precum «Stăpânul Inelelor», «Harry Potter», «Războiul Stelelor» sau «Urzeala tronurilor» etc, sunt foarte vizionate şi apreciate de publicul român şi m-am gândit că ar fi timpul să le oferim un film inspirat din legendele şi miturile autohtone”, a spus regizorul Andrei Chiriac.

Egregora este călătoria a nouă orfani care pornesc într-o aventură spectaculoasă, cu scopul de a găsi comoara pierdută a regelui Decebal. Pe acest „drum” al provocărilor, copiii vor întâlni tot felul de personaje: mentori, inamici şi şarlatani. Unul dintre personajele care va apărea în film va fi domnitorul Vlad Ţepeş. La finalul călătoriei, copiii vor înţelege viaţa aşa cum e, cu frumuseţile şi tristeţile ei. Acţiunea este inspirată din istoria, miturile şi legendele dacilor, transmise românilor peste generaţii.

Conceptul Egregora reprezintă o fiinţă psihică emanată din conştiinţa colectivă - o sete colectivă pentru aventură şi mister. Eroii filmului sunt marginalizaţi ai societăţii: au trăit experienţe traumatizante într-o lume lipsită de toleranţă şi au avut de înfruntat durerea, violenţa şi frica. Uniţi printr-un vis comun, speranţa unei vieţi mai bune, aceştia vor trece peste toate obstacolele pe care acest gen de călătorie le presupune.

Andrei Chiriac este un regizor român, care a fost iniţiat în lumea filmului în România, în 1992, la şcoala de cascadorie a lui Szobi Cseh, având câteva apariţii în filme româneşti. A studiat cursuri de regie, scenaristică şi film în America, la Şcoala de Arte Vizuale din New York. S-a întors în România ca student străin pentru a se perfecţiona în regie de film la UNATC. Viziunea lui cinematografică este foarte apropiată de cea hollywoodiană. Este cunoscut publicului pentru filmul „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea” (2015).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.