Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentru decorarea profesorului doctor Silviu Itescu. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a acordat profesorului doctor Silviu Itescu (Australia) Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Ofiţer, "în semn de înaltă apreciere pentru prodigioasa sa activitate în domeniul dezvoltării de noi terapii cu celule stem adulte şi pentru ingeniozitatea în translaţia dintre ştiinţă şi medicina clinică, pentru realizările ştiinţifice din domeniul biotehnologiei", conform Agerpres.
Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.
Comentează