Profesorul Leon Dănăilă are mari probleme de sănătate și figura printre pacienții care ar fi trebuit să fie operați la Spitalul ”Foișor”, din Capitală. Din cauza faptului că acest spital a fost transformat în spital Covid-19, profesorul se alătură altor zeci de pacienți care trebuie să găsească soluții alternative.
Leon Dănăilă are nevoie de o coxartoză, adică montarea unei proteze la șold, iar în lipsa acesteia mobilitatea este redusă, iar durerile foarte mari.
Lui Leon Dănăilă i se mai spune şi "sculptorul de creiere". El însuşi este un creier cu care România ar trebui să se mândrească. E cel mai mare neurochirurg de la noi, dar şi o somitate internaţională. Academii din întreaga lume îl au, sau îl vor ca membru şi colegi de breaslă, de peste tot îi caută sfatul. Are peste 40 de cărţi scrise, 18 brevete de inventator şi 35.000 de operaţii pe creier la activ. Un record care îl face unic în lume, informează Antena 3.
Pentru posteritate, Leon Dănăilă va rămâne unul dintre cele 500 de mari genii ale secolului XXI, iar pentru pacienţii săi, "Dumnezeu".
El a reuşit performanţa de a reduce mortalitatea din România de la 49%, la 4%, în cazul anevrismelor intracerebrale.
Tot el a fost cel care a introdus în spitalele din Romania microscopul operator în 1979 şi laserul, în 1984.
A trecut o lună de la evacuarea scandaloasă de la Spitalul Foişor, unitatea medicală fiind tranformată în spital COVID.