Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Profesorul Streinu Cercel surprinde: 'Ce s-a întâmplat la Suceava nu este ceva nemaipomenit, este ceva ce era de așteptat'

Inquam Photos / Octav Ganea
Adrian Streinu-Cercel

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat, marți seara, că ceea ce s-a întâmplat la Suceava, cu numărul mare de cadre medicale infectate cu noul coronavirus a fost „un accident”. Prof.dr. Adrian Streinu Cercel a spus că se aștepta ca acest lucru să se întâmple la Iași.

„Avem în total peste 100 de paturi de terapie intensivă și în jur de 2.000 de paturi de secție. Urmează o serie de spitale de fază 2, sunt spitale de penumologie, la care se adaugă spitale care sunt identificate la fiecare județ. Sper să ajungem la un plus de 4 – 5.000 de paturi în spitale fază 1 și fază 2, să evităm contactul între pacienții COVID-19 și non-COVID-19. În urma accidentului de la Suceava am luat această măsură luni, în care, timp de două săptămâni, orice intervenție invazivă programată și consultații să fie oprite în spitalele românești, pentru a se putea crește stocurile și proteja personalul medical”, a spus ministrul Sănătății, Victor Costache, la Antena3, potrivit Mediafax.

Despre cazul medicilor de la Suceava care s-au infectat, directorul Institutului Matei Balș, prof.dr. Adrian Streinu Cercel, a spus că se aștepta ca acest „accident epidemiologic” să se întâmple la Iași, din cauza numărului mare de persoane venite din Italia.

„Ce s-a întâmplat la Suceava nu este ceva nemaipomenit, este ceva ce era de așteptat. Eu mă așteptam să apară la Iași. (...) Pentru că foarte multe persoane au venit din Italia cu avioanele cu relația Iași – Suceava. (...) Faptul că s-a întâmplat la Suceava este un accident epidemiologic. Nemaipomenit este că au fost peste 50 de persoane în aceeași zi. Asta înseamnă că au avut în spate o persoană puternic transmițătoare. Pot fi persoane puternic transmițătoare persoanele ipohondre, care în realitate nu au nimic, se plimbă din cabinet în cabinet”, a afirmat prof.dr. Adrian Streinu Cercel.

Un număr de 103 cadre medicale sunt diagnosticate cu COVID 19, conform datelor raportate către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu, anunță GCS.

Din cele 103 cadre medicale, 43 sunt medici, dintre care 27 sunt din Suceava.

Mai sunt diagnosticați 45 de asistenți medicali, dintre care 30 în Suceava, 14 Infirmieri (13 infirmieri Suceava) și o îngrijitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.