Grupul rus Gazprom PJSC a anunţat, luni, un profit net record de 581,8 miliarde ruble (7,8 miliarde de dolari), în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu pierderile de 251 miliarde de ruble, în perioada similară a anului trecut, după ce preţul gazelor naturale în Europa, principala sursă de venituri pentru grupul controlat de Kremlin, a doborât record după record, transmite Bloomberg, citat de agerpres.
Cifra de afaceri a crescut cu 70% până la 2.370 miliarde de ruble, de asemenea un maxim istoric pentru un singur trimestru, de la 1.400 miliarde de ruble în urmă cu un an.
Cel mai mare producător mondial de gaze naturale profită de pe urma unei creşterii istorice a preţurilor şi problemelor de aprovizionare din Europa, cea mai mare piaţă de export a Gazprom. Livrările de gaze ruseşti spre continentul european au fost limitate, pe măsură ce Rusia a dat prioritate refacerii stocurilor interne, iar aceasta a intensificat concurenţa cu Asia pentru gaze lichefiate.
Gazprom a precizat că preţul său mediu de vânzare a gazelor naturale pentru Europa şi alte regiuni a urcat la 313,40 dolari pentru 1.000 de metri cubi în trimestrul al treilea al acestui an, de la 117,2 dolari pentru 1.000 de metri cubi în urmă cu un an.
După anunţarea acestor rezultate acţiunile Gazprom au crescut cu până la 3,6% la bursa de la Moscova, după ce în ultima lună au scăzut pe fondul incertitudinilor cu privire la durata procedurilor de aprobare pentru proiectul gazoductului Nord Stream 2. Această conductă, care ar permite Rusiei să livreze direct Europei 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, ar reduce riscurile de tranzit pentru Gazprom şi ar permite Rusiei să majoreze livrările de gaze pentru Uniunea Europeană, dacă va fi nevoie.
Rezultatele - record anunţate de Gazprom pentru trimestrul al treilea semnalează faptul că grupul rus ar putea să anunţe cele mai mari dividende din istoria sa.
Mitch Jennings, analist la Sova Capital, care citează declaraţiile făcute de către managerii de la Gazprom la o recentă întâlnire cu investitorii, spune că grupul rus estimează că dividendele pentru 2021 se vor ridica la cel puţin 50 de ruble pe acţiune. Dacă aceste planuri se vor materializa, dividendele plătite de Gazprom pentru acest an ar fi de trei ori mai mari decât actualul record în materie de dividende plătite de Gazprom, 16,61 ruble pe acţiune în 2018.
Gazprom, primul producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal - Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.
Exporturile de gaze naturale ale Gazprom, în afara Rusiei, au crescut cu 10,4% în ritm anual, până la 158,8 miliarde metri cubi, în primele zece luni ale acestui an, însă cea mai mare creştere procentuală (272,2%) s-a înregistrat în cazul livrărilor spre România, conform datelor publicate anterior de grupul rus.
Profit uriaș pentru Gazprom după ce preţul gazelor naturale în Europa a doborât record după record
București
9°C
Articole Similare

306
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
306

1.057
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.057

89
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
89

1.361
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.361

69
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
69

34
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
34

28
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
28

59
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
59

61
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
61

139
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
139

122
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
122

64
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
64

178
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
178
















Comentează