DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PROGNOZA METEO pentru această săptămână. Caniculă puternică Luni și Marți, apoi ploi, vijelii și grindină. Când revine canicula

wheather.com
prognoza meteo

Canicula se va resimţi la nivelul întregii ţări până marţi, inclusiv, după care temperaturile maxime diurne vor coborî spre valori suportabile, în jurul a 30 de grade Celsius.

Luni, vremea fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în regiunile sud-estice, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, pe arii extinse în Muntenia, în cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Olteniei şi al Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 36 de grade. În sud-vestul, centrul și sud-estul țării, precum și în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Vezi și: China emite ALERTĂ pentru ciuma bubonică şi interzice consumul unor animale considerate riscante

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala local, cel mai probabil în regiunile vestice și nordice, mai ales pe parcursul nopții. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15...20 l/mp și izolat 30...40 l/mp. Temperaturile minime se vor încadra între 11 și 25 de grade.

Şi la București, luni, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și la începutul nopții, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creștere. Temperatura maximă va fi de 35...36 de grade, iar cea minimă de 19...21 de grade.

Marţi, vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local cantitățile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime, mai scăzute față de ziua precedentă, cu precădere în regiunile vestice, sud-vestice, centrale și nordice, se vor încadra între 17 grade în nordvest și 34...35 de grade în sud-est, unde și disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi cuprinse între 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 19 grade pe litoral.

La Bucureşti, marţi, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul a 33 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din orele amiezii, când vor fi perioade cu averse, ce vor avea mai ales caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil vijelii și grindină. Temperatura minimă va fi de 16...18 grade.

Miercuri, în ţară, vremea se va răcori şi în regiunile sudice şi sud-estice, astfel că la nivelul întregii ţări vor fi temperaturi maxime în general între 20 şi 29 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi averse în general slabe pe arii restrânse în partea central-sudică a teritoriului şi izolat în centru şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă şi temporar în est şi în sud-est. În cursul nopţii, vremea va fi rece în nord, în centru şi la munte, temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiuni şi 18 grade pe litoral şi izolat se va forma ceaţă.

Miercuri, la Bucureşti, vremea se va răcori, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 14...16 grade. Cerul va fi parţial noros, favorabil trecător ploii slabe, mai ales în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat.

Joi, în ţară, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice uşor mai ridicate decât în ziua precedentă, astfel că cele maxime se vor încadra între 23 şi 32 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 grade în depresiuni şi 19...21 de grade în nordul litoralului. Izolat se va semnala ceaţă.

La Bucureşti, joi, vremea va fi frumoasă şi în încălzire uşoară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 15...18 grade.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.