DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Prognoză specială pentru București: vremea se răcește accentuat și vor fi ploi sau vijelii

Agroromania
agrometeo meteo vremea

Meteorologii au actualizat duminică prognoza specială emisă pentru Bucureşti. Până miercuri vremea se menţine instabilă şi răcoroasă. Temperaturile minime ajung și la 10 grade.

Duminică, cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin înnorări și perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice și posibil grindină. Ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă în medie de 15...25 l/mp, informează Mediafax.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales asociate averselor, când vor fi posibile și vijelii. În orele amiezii, temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, dar va scădea rapid în timpul ploii, spre 16...18 grade.

Începând de luni dimineață până miercuri dimineață, vremea se va menţine în general instabilă şi răcoroasă.

Vor fi perioade, în special după-amiaza şi seara, cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Vor fi condiţii de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot fi însemnate. Temperatura maximă va avea luni valori de 21...23 de grade şi în jurul a 24 de grade marți, iar minima termică va fi de 10...12 grade marţi dimineaţă şi 14...15 grade miercuri dimineaţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.