Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Programul de circulație rutieră pe Transalpina a fost redus cu patru ore, din cauza ninsorilor și a prognozei meteo

Transalpina

Programul de circulație rutieră pe Transalpina a fost redus cu patru ore, din cauza ninsorilor și a prognozei meteo, anunță reprezentanții Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu. Duminică seara, două mașini cu mai mulți turiști din județele Sibiu și Alba au rămas blocate pe Transalpina, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Fostă deținută politic îl SPULBERĂ pe Mihai Șora: Îmi este scârbă! Este înfiorător!

Potrivit directorului SDN Târgu-Jiu, Ion Tudor, circulația pe Transalpina va rămâne deschisă, însă, de luni, se va circula numai între orele 9.00-17.00.

Măsura a fost luată după ce, pe DN 67 C, în zona Urdele, s-a depus primul strat de zăpadă. Meteorologii anunță în continuare ninsori la munte.

„Încă nu închidem, deși la noapte iar ninge. Intervalul orar de acces pe Transalpina se va modifica, accesul este permis, de astăzi, între orele 09.00-17.00, permanent se va face revizie pe sectorul de drum dintre Rânca și Novaci. Toate măsurile sunt luate pentru siguranța participanților la trafic. Am suplimentat utilajele, avem trei și cu încărcătorul patru, mai sunt pregătite încă două la Târgu-Jiu. Am stabilit ora 09.00, ca să avem timp dimineața să curățim bine drumul. Măsurile sunt luate de către administratorul drumului. Avertizăm să nu se mai intre în afara programului”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, șeful SDN Târgu-Jiu.

Vezi și: Răsturnare de situație: cât timp condusese șoferul de TIR, care a produs tragedia din Ialomița/SURSE

Drumarii au intervenit duminică seara pe Transalpina, în zona Urdele, unde mai mulți turiști din Sibiu și Alba au rămas blocați cu autoturismele, din cauza carosabilului înghețat.

„Am scos două autoturisme din Pasul Urdele. Ce au căutat la ora aceea? Era de preferat poate să-i lăsăm acolo și să aducem Poliția și să le ia permisele, nu nu am făcut-o. Noi i-am luat după noi, după utilaj și i-am dus la Novaci. Nu i-am înțeles ce căutau la ora aceea. Nu au comentat. Nu mai aveau voce. Aveau mașinile neechipate corespunzător. Duminică după-amiază am luat o familie cu utilajele noastre, până la Novaci. De acum înainte, măsurile vor fi mult mai drastice. Poliția va fi prezentă în zonă și li se va lua permisul pentru așa ceva. Până acum programul era de la 08.00, la 20.00”, a mai declarat Ion Tudor.

Primul strat de zăpadă din această toamnă s-a depus, duminică dimineața, pe DN 67C- Transalpina, în zona Urdele, iar drumarii au împrăștiat câteva tone de material antiderapant.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.