Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, prin Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, derulează în prezent un număr de 47 de obiective de investiţii cu lucrări în curs de execuţie şi un număr de 30 de obiective de investiţii în diferite stadii de proiectare cu termene de începere a execuţiei lucrărilor în anul 2019, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al MADR, Programul Naţional de Irigaţii prevede reabilitarea a peste două milioane de hectare din 88 de amenajări.
Din cele 47 de obiective unde există lucrări în curs, patru au fost finalizate şi alte două urmează a se finaliza. Astfel, lucrările de modernizare a staţiei de pompare irigaţii SPA km 388 - Navele 2,3 din amenajarea Gălăţui Călăraşi şi Boianu Sticleanu, judeţul Călăraşi, au fost finalizate cu un an mai devreme faţă de termenul prevăzut în contractul de execuţie, iar reabilitarea staţiei de repompare SRPA I+IQ - Spiru Haret din amenajarea Ialomiţa Călmăţui a fost finalizată la data de 01.09.2018, cu aproape două luni mai devreme decât era prevăzut în contractul de execuţie lucrări (26.10.2018).
De asemenea, reabilitarea amenajării de irigaţii Terasa Caracal, judeţul Olt, a fost finalizată la data de 20.09.2018, cu 3 luni mai devreme faţă de termenul prevăzut în contract, respectiv 09.01.2019, iar reabilitarea amenajării hidroameliorative Bucşani - Cioroiu - Priză Arceşti, judeţul Olt, a fost finalizată la data de 30.07.2018, mai repede faţă de termenul prevăzut în contract (05.01.2020).
În plus, reabilitarea staţiei de pompare plutitoare SPA Ruptoare, din amenajarea de irigaţii Viişoara, judeţul Teleorman, urmează a fi finalizată la data de 30.04.2019, mai devreme faţă de termenul prevăzut în contract, 02.10.2019, iar reabilitarea amenajării de irigaţii Nedeia Măceşu, judeţul Dolj, va fi gata pe 30.11.2019, mai repede decât era prevăzut în contract, 15.03.2020.
"Prin Programul Naţional de Irigaţii se va reabilita o suprafaţă totală de 2.004.639 ha din 88 de amenajări de irigaţii viabile care includ următoarele obiective: 119 staţii de pompare de bază, 178 de staţii de repompare, 11.856 metri de conducte de refulare, 48.232 metri de conducte îngropate, un colector, 2.548.860 metri de canale de aducţiune, 2.811.338 metri de canale de distribuţie şi 5.286 de construcţii hidrotehnice. Prin aceste exemple, ca şi prin altele, se demonstrează ritmul alert de realizare a sistemului de irigaţii", se menţionează în comunicatul MADR.
Programul Naţional de Irigaţii prevede reabilitarea a peste 2 milioane de hectare din 88 de amenajări
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.294
A fost publicată noua ordonanță privind prețul gazelor. Ce vor vedea românii în facturi
1.294

2.297
Bugetul României intră în Parlament și „se termină saga” negocierilor. Șeful Cosiliului Fiscal spune că există consens, dar lansează avertismente
2.297

1.909
VIDEO Dacia schimbă radical strategia: Lansează noul model și apoi vor urma mișcări de forță ale constructorului
1.909

28
ROBOR la trei luni a scăzut marţi la 5,89%
28

82
Ianuarie 2026: Producţia de carne a României a crescut la porcine şi la păsări, dar a scăzut la bovine, ovine şi caprine
82

21
Analiză: Peste 4,6 milioane de metri pătraţi certificaţi în 2025 - Clădirile de birouri domină piaţa sustenabilităţii
21

21
Apple şi-a extins producţia de iPhone din India
21

88
Tensiunile din Orientul Mijlociu schimbă preferințele turiștilor români
88

46
SONDAJ Aproximativ 8 din 10 români sunt mai atenți la preț în acest an când fac cumpărături online, iar aproape 58% spun că vor renunța la produse non-esențiale
46

30
ADAR organizează o conferință care reunește profesionişti din industria vitivinicolă- Discuții despre viitorul vinului românesc
30

195
Companiile rusești vor redirecționa o parte din gazul natural lichefiat furnizat în prezent piețelor europene către alte piețe, fără a aștepta intrarea în vigoare a interdicției de import
195

64
Companiile petroliere au raportat guvernului rus măsurile de menținere a echilibrului pe piața internă a combustibililor
64

58
BERD ar putea susține proiectul energetic de 30 de miliarde de dolari al Turciei
58

















Comentează