Programul național #FărăDiabet aduce servicii medicale mobile în zonele rurale

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 19-11-2025 15:02

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Ministerul Investiţiilor şi Proiecte Europene (MIPE), în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, derulează un program de sănătate, care are ca bază prevenţia şi care vizează 670.000 de persoane vulnerabile pe diverse tipuri de screening, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, la finalul conferinţei de lansare a iniţiativei naţionale #FărăDiabet.Conectăm România rurală la sănătate.

"Am avut un eveniment important astăzi, într-o campanie legată de lupta împotriva diabetului în societate. Ministerul Investiţiilor şi Proiecte Europene, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, derulează un program de sănătate, care are ca bază prevenţia. Avem 306 milioane de euro în programul de sănătate care vizează 670.000 de persoane vulnerabile pe diverse tipuri de screening, de la cancer mamar, col uterin, prostată, boli hepatice, alte tipuri de screening. Direcţia corectă este să avem o campanie de prevenţie şi de screening care să se deruleze cu fonduri europene, cu fonduri naţionale, cu fonduri private", a spus ministrul.

Acesta a făcut referire la un alt program derulat de MIPE, Programul Educaţie şi Ocupare (PEO), aferent perioadei de programare 2021-2027, complementar cu acela privind prevenţia.

"Programul referitor la educaţie şi ocupare ajută inclusiv la infrastructura de derulare a programului de screening, care se poate face în parteneriat cu asistenţii medicali comunitari. Este un program fanion de servicii comunitare integrate care îi pun la un loc pe asistentul social, pe asistentul medical comunitar şi consiliul şcolar în 2.000 de Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT-uri) din totalul de 3.200 din ţară. Iată iniţiative care se potenţează unele pe celelalte. La MIPE căutăm să vedem cum putem folosi resursele finanţate din bani europeni pentru a îmbunătăţi practicile de prevenţie şi de screening", a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Miercuri, la sediul MIPE, a fost lansată iniţiativa naţională #FărăDiabet.Conectăm România rurală la sănătate. #FărăDiabet este o iniţiativă unică în România, sprijinită de Boehringer Ingelheim, care combină asistenţa medicală mobilă, tehnologia, educaţia şi politicile publice, pentru a reconecta pacienţii din zonele rurale la sistemul de sănătate.

Proiectul se va desfăşura în perioada octombrie 2025 - decembrie 2026 şi face parte din activitatea Asociaţiei Caravana cu Medici, organizaţie non-guvernamentală ce s-a dedicat, în peste un deceniu de existenţă, creşterii accesului populaţiei din mediul rural la serviciile medicale.

Prin actuala campanie, asociaţia îşi propune să consolideze la nivel naţional un model de sănătate mobilă recunoscut deja la nivel european ca exemplu de bune practici.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri