Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiect adoptat de Parlament: Angajaţii din România vor avea acces, online, la datele proprii din REVISAL

Facebook
parlament

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege al USR prin care aangajaţii din România vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL). Astfel, angajaţii vor putea vedea, oricând, informaţiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. De asemenea, în Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări, anunță news.ro.

”Fără birocraţie inutilă, fără proceduri greoaie şi consumatoare de timp, angajaţii din România vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL). Vor putea vedea, oricând, informaţiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. Pentru ca toate acestea să se întâmple este nevoie doar ca proiectul USR adoptat astăzi de Parlament, iniţiat de deputata Cristina Prună, să devină lege prin promulgare de către preşedinte”, a transmis USR.

„Proiectul adoptat astăzi, iniţiat de mine în 2021, aduce normalitatea în România, oferind angajaţilor posibilitatea de a accesa online datele din Registrul de evidenţă a salariaţilor. Vor avea, astfel, dovada vechimii în muncă, iar în acelaşi timp vor putea să se asigure că le-au fost plătite de către angajator toate contribuţiile. Practic, proiectul repară o rotiţă defectă de pe piaţa muncii. În prezent, pentru a obţine dovada vechimii în muncă, salariaţii fie trebuie să facă drumuri la inspectoratele teritoriale de muncă – ceea ce înseamnă stat la cozi, numere de înregistrare, timp pierdut şi drumuri inutile -, fie apelează la foştii angajatori. Proiectul elimină toate aceste probleme, oferindu-le acces online, în doar câteva click-uri. Sper doar ca Executivul, în sarcina căruia pică implementarea sistemului pentru accesul online, să nu tărăgăneze procedura şi să dea dovadă de respect faţă de cetăţeni. Mai ales că există fonduri europene prin PNRR pentru a realiza acest proiect”, a declarat Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege adoptat astăzi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, modifică şi completează art. 34 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003).

Pe de o parte, în Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări.

Pe de altă parte, Revisal va fi accesibil online pentru salariaţi şi foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Informaţiile din Registrul vor putea fi vizualizate, descărcate şi tipărite, fiind totodată posibilă generarea online şi descărcarea unui extras din Registru.

De asemenea, vechimea în muncă şi/sau în specialitate va putea fi dovedită şi cu extrasul generat online, document cu putere juridică.

”Odată promulgată legea de către preşedintele Klaus Iohannis, Guvernul va trebui să adopte o hotărâre de guvern, în termen de 60 de zile, prin care să stabilească procedura de acces online în Revisal, modalitatea de generare şi descărcare a extrasului, precum şi condiţiile în care prin extras se va putea dovedi vechimea în muncă şi/sau în specialitate”, mai precizează USR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.