Proiect INSP, UMF 'Carol Davila' şi Ministerul Sănătăţii, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 25-11-2025 13:01

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Violenţa împotriva femeilor nu este o problemă privată, ci una socială, iar eliminarea ei este responsabilitatea tuturor, a transmis, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, marcată anual la 25 noiembrie.

INSP a organizat mai multe workshop-uri cu furnizori din asistenţa comunitară şi din asistenţa medicală primară privind recunoaşterea cazurilor de violenţă domestică şi utilizarea de instrumente de evaluare a riscului la nivelul familiilor.

Potrivit unui comunicat de presă al INSP transmis marţi AGERPRES, în activităţile derulate au fost implicate asistente medicale comunitare din judeţele Tulcea, Alba, Sibiu, un cabinet de medicină de familie din judeţul Dâmboviţa şi două centre de permanenţă din judeţele Neamţ şi Dolj.

INSP derulează, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" şi în coordonarea Ministerului Sănătăţii, activităţi în cadrul proiectului "CIRCE - Joint Action on Transfer of Best Practices in Primary Care".

Ce urmărește proiectul

Proiectul urmăreşte transferul şi implementarea bunelor practici în domeniu la nivelul asistenţei medicale primare.

"Considerăm că printr-un efort concertat între autorităţi, mediul academic şi societatea civilă poate fi construit un spaţiu social sigur şi echitabil pentru femei şi fete", se evidenţiază în comunicatul INSP.

Iniţiată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1999, Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor subliniază importanţa implementării de politici eficiente pentru prevenirea, protecţia şi sprijinirea victimelor.

"Violenţa împotriva femeilor se manifestă sub multiple forme - fizică, psihologică, sexuală sau economică - şi poate apărea în familie, comunitate sau online. Aceasta afectează sănătatea, siguranţa şi drepturile victimelor, contribuind la menţinerea inegalităţilor de gen şi limitând participarea femeilor în societate", a punctat INSP.

Scopul Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor

Scopul Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor este de a creşte conştientizarea privind impactul violenţei de gen, de a susţine drepturile femeilor, de a încuraja adoptarea de măsuri şi politici eficiente de prevenire şi de a promova solidaritatea şi sprijinul comunitar pentru victime.

Conform INSP, fenomenul este adesea subraportat din cauza fricii, stigmatizării şi lipsei accesului la mecanisme eficiente de protecţie.

În România, în primele şase luni ale acestui an, au fost raportate peste 61.000 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 41 femei şi-au pierdut viaţa. În mediul urban, 46,2% dintre femei au declarat că au experimentat violenţă din partea partenerului, iar 45,5% violenţă psihologică, indică datele Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La nivel mondial, aproximativ o treime (30%) dintre femei au fost victime ale violenţei fizice şi/sau sexuale, cel mai frecvent din partea unui partener intim. În 2023, peste 51.100 de femei şi fete au fost ucise de parteneri sau membri ai familiei, conform informaţiilor ONU din 2023.

În Uniunea Europeană, 31% dintre femeile cu vârsta între 18 şi 74 de ani au fost expuse violenţei fizice sau sexuale, iar 55% au experimentat hărţuire sexuală, arată raportul Eurostat din 2024.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri