Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiect legislativ pentru castrarea chimica a pedofililor, depusa in Parlament

parlament
Cei 27 de deputaţi şi senatori ai PSD, printre care Cătălin Rădulescu, Ovidiu Iane, Maria Drăghici, Petru Andea, Viorel Dragomir, Ion Șcheau, Sorin Grindeanu, Constantin Rădulescu, Petre Petrescu, Vasile Popeangă, Cristian Rizea, Lucreţia Roşca au depus, în data de 5 martie, acest proiect care urmează să fie discutat mai întâi în Senat şi, apoi, în Camera Deputaţilor, care este for decizional. Proiectul se referă la combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor şi prevede că făptuitorul acestor infracţiuni poate fi obligat să urmeze tratamentul de castrare chimică. Cei care acceptă şi urmează acest tratament de castrare chimică vor beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale ale pedepsei. Potrivit expunerii de motive a proiectului, iniţiatorii consideră că "prin măsura de castrare chimică se înţelege inhibarea pornirilor sexuale prin metode chimice a condamnatului găsit vinovat de abuz sexual asupra unui copil minor, în scopul prevenirii unei recidive". "Castrarea chimică este reversibilă şi constă în administrarea unor medicamente ce reduc nivelul testosteronului, inhibând astfel dorinţele sexuale, drept urmare, este redus libidoul şi dispar fanteziile deviante ce duc la abuzul minorilor", mai precizează iniţiatorii.   Ei au dat exemple de state unde se practică castrarea chimică, arătând că primul caz a fost înregistrat în 1944 în SUA, iar în Europa, Polonia aplică acest tratament. "Pedofilii şi violatorii trebuie să beneficieze de reabilitare psihologică pentru că au întradevăr nevoie de ajutor în acest sens, dar trebuie să fie şi motivaţi rin faptul că pedepsele se reduc la jumătate numai dacă acceptă şi urmează tratamentul ce le va inhiba pornirile ce atentează la inviolabilitatea sexuală a unei persoane, inclusiv a minorilor", mai consideră iniţiatorii. Ei mai arată că persoanele condamnate pentru infracţiuni de natură sexuală şi considerate un pericol social riscă să se intoarcă în închisoare şi după ispăşirea pedepsei, dacă nu acceptă un tratament chimic pentru a le "înăbuşi pornirile", iar costurile legate de executarea pedepsei cu închisoarea sunt incomparabil mai mari decât costurile castrării chimice. Nu este prima iniţiativă de acest fel din Parlament, un proiect similar a fost depus şi respins în legislatura trecută, iniţiatori fiind parlamentari de la PDL. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.