Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiectil exploziv în stare perfecta de funcţionare, găsit într-o pădure din Suceava

Antena 1
proiectil

Grupa Pirotehnică a ISU "Bucovina" Suceava a intervenit, joi, în pădurea Adâncata, pentru preluarea unui proiectil în stare perfectă de funcţionare, în vederea detonării controlate a acestuia, potrivit Agerpres.

Potrivit ISU Suceava, ca urmare a bunei colaborări dintre inspectorat şi membrii Asociaţiei detectoriştilor din judeţ, posesori autorizaţi de detectoare de metale, unul dintre aceştia a anunţat, prin 112, că a găsit un element de muniţie pe raza pădurii Adâncata.

Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au identificat un proiectil exploziv de calibrul 85 mm, provenind din cel de-al doilea război mondial, în perfectă stare de funcţionare, fiind echipat cu focos şi încărcătură explozivă.

Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată provizoriu, până la distrugerea ei într-un poligon autorizat.

Pirotehniştii ISU Suceava reamintesc populaţiei că în cazul în care se descoperă muniţii rămase neexplodate, sunt interzise atingerea acestora cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă, introducerea în foc, demontarea focoaselor sau a altor părţi componente şi secţionarea acestora, jocul cu elementele de muniţie neexplodate, ridicarea, transportul şi folosirea muniţiilor pentru diferite activităţi sau ca ornamente.

Cetăţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate trebuie să sune la numărul unic de urgenţă 112.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.