DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Proiectul 'Alege Scoala' a ajutat peste 30.000 de copii cu sprijinul Patriarhiei și World Vision

basilica.ro
alege scoala

Până în prezent, 31.954 de copii au beneficiat de sprijin în cadrul proiectului „Alege şcoala!”. 2.934 dintre aceştia au fost înregistraţi în ultima ediţie, încheiată în luna aprilie a acestui an. Datele au fost prezentate public joi în cadrul festivităţii de final organizate la Centrului social-cultural „Justin Patriarhul” din Capitală, scrie Basilica.ro.

Ultima ediţie a proiectului Alege Şcoala s-a desfăşurat în perioada 19 aprilie 2018 – 19 aprilie 2021 şi a avut ca zonă de implementare judeţele: Prahova, Ialomiţa, Constanţa, Vâlcea, Dolj şi Vaslui. Proiectul însă va continua, a precizat Pr. Constantin Năclad, managerul proiectului.

„În acest eveniment final am ilustrat datele, cifrele, care ilustrează acest proiect, dar dincolo de aceasta aş spune că mai mult vrem să ne bucurăm împreună, deoarece ne-a ajutat Dumnezeu, timp de trei ani de zile, să nu avem nici un fel de incident, să aducem pe copii mai aproape de şcoală, să le insuflăm cuvântul lui Dumnezeu şi sperăm să rămână sădit în inima lor şi să ducem mai departe ediţiile Alege Şcoala!, pentru că aceste trei ediţii care se încheie acum vor fi continuate cu alte trei ediţii care au început deja cu data de 1 aprilie”.

Ce a însemnat „Alege Școala!” pentru peste 2.934 de copii?

  • Activități remediale la matematică și limba română;
  • Activități extracurriculare;
  • Școala de Duminică;
  • Școala Părinților;
  • Campanii de voluntariat și promovarea cetățeniei active;
  • Campanii de informare despre importanța educației;
  • Tabăra de creație „Licăr de Lumină”;
  • Tabăra „Licărul de lumină din pridvorul satului”;
  • Concursul educativ „Alege Școala!”

La finalul celor trei ani de proiect, Părintele Florin Marica, coordonatorul proiectului, a subliniat progresul constatat în conştientizarea importanţei actului educaţional şi interesul crescut pentru dezvoltare la nivel comunitar.

„Ritmicitatea şi diversitatea activităţilor adresate copiilor la şcoală şi în biserică, dar şi participarea părinţilor la programe de consiliere şi educaţie parentală au întărit motivaţia interioară şi au sporit dorinţa de participare la actul educaţional. Ne bucurăm să subliniem eficienţa activităţilor din cadrul acestui proiect în prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii”, a afirmat părintele Florin.

În perioada aprilie 2018-aprilie 2021, copiii înscriși în proiectul Alege Școala! au primit: 2095 ghiozdane complet echipate, 1383 treninguri personalizate, 2000 tablete, 112 biciclete, 481 trotinete, 671 jocuri.

Biserica, preocupată de modelarea intelectului şi a sufletului

Mesajul Patriarhului României a fost citit de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

„Prin rezultatele obținute de-a lungul timpului, Proiectul „Alege Şcoala!” a arătat că, prin programe catehetice bine gândite și structurate, poate oferi o alternativă educațională, aducând un spor de cunoaștere și înțelepciune în inimile și în sufletele copiilor din familiile, parohiile și comunitățile din întreaga țară. Biserica este preocupată în egală măsură atât de cultivarea intelectului, cât și de modelarea trăirilor sufletești ale copiilor”, evidenţiază patriarhul în mesajul transmis.

Mihaela Nabăr, directorul executiv al Fundaţiei World Vision România, a mulţumit celor care au ajutat la implementarea proiectului şi a reiterat faptul că fiecare dintre noi, cei adulţi, suntem responsabili să asigurăm dreptul la educaţie pentru copiii noştri.

Rezultate de impact

Prezent la eveniment, Prof. Univ. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, a prezentat impactul proiectului Alege Școala! în rândul tinerilor beneficiari.

„Cred că World Vision şi Patriarhia Română, în acest tandem pe care l-au făcut în mai multe proiecte reiterative, au conştientizat realmente aceste nevoi şi imperativele lor. Ce înseamnă asta? Înseamnă că au fost rezultate de impact, înseamnă că acest proiect a avut un impact cuantificabil la nivelul copiilor, iar aceste efecte s-au concretizat multinivelar”.

„Aceste rezultate reunite constituie o pledoarie veritabilă pentru colaborarea strânsă între: cadrul didactic, preot, catehet, psiholog, consilier psihologic, consilier pedagogic. De ce? Pentru că ei vor putea proba o împreună lucrare care se va regăsi într-o dezvoltare sănătoasă din punct de vedere educaţional, biologic, psihologic şi spiritual a acestei societăţi”

Părintele profesor dr. Constantin Pătuleanu, expert formator în educaţia parentală, a prezentat rolului educaţiei în formarea tinerilor, iar părintele Mihai Pavel, inspector patriarhal, a vorbit despre parteneriatele comunitare şi paradigmele contemporane de interacţiune locală.

La final a fost lansat filmul „Alege şcoala!”, realizat de TRINITAS TV.

Proiectul Alege Școala! a fost inițiat în anul 2009 de către Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România

Alege şcoala!, în cifre:

  • 31.954 copii benefiari;
  • 1.808 părinți beneficiari;
  • 3.312 preoți și profesori implicați;
  • 299 tabere de vară la care au participat 11.790 copii;
  • 3363 parohii;
  • 103 centre inovative.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.