Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat, în ședința Guvernului Bolojan. Pensionarii care rămân angajați pierd 85% din pensie

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Realitatea.net

Guvernul Bolojan va discuta, în ședința de miercuri, proiectul de lege privind limitarea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, potrivit unor surse guvernamentale. Proiectul urmează să fie adoptat de Executiv și transmis Parlamentului pentru dezbatere.

Măsura centrală prevede că persoanele plătite din fonduri publice care beneficiază de pensie de serviciu sau de pensie militară de stat vor putea continua activitatea doar dacă acceptă reducerea pensiei cu 85%. În caz contrar, raporturile de muncă sau de serviciu încetează.

Potrivit proiectului, personalul plătit din fonduri publice, precum și angajații regiilor autonome, companiilor naționale, societăților la care statul sau autoritățile locale dețin participații majoritare și ai autorităților de reglementare, care au deja pensie în plată, pot continua activitatea „cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului sau al autorității competente”, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Reducere de 85% pentru pensiile de serviciu

Proiectul stabilește însă o condiție dură pentru beneficiarii de pensii de serviciu sau pensii militare de stat. Aceștia „pot fi menținuți în activitate, în baza unei cereri, cu condiția exprimării opțiunii de a rămâne în activitate și acordul privind reducerea cuantumului pensiei cu 85%”.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, angajatorii publici vor trebui fie să dispună încetarea contractelor sau raporturilor de serviciu pentru pensionarii care nu optează pentru continuarea activității, fie să transmită caselor de pensii opțiunea celor care acceptă reducerea pensiei.

Casele de pensii vor emite decizii de recalculare, cu noul cuantum al pensiei, începând cu data de întâi a lunii următoare exprimării opțiunii. Reluarea pensiei integrale se va face ulterior, la cerere, după încetarea raportului de muncă sau de serviciu.

Prevederile privind cumulul pensie-salariu ar urma să se aplice până la 31 decembrie 2027.

Excepții pentru aleși, mandate constituționale și anumite cadre didactice

Proiectul prevede și excepții. Regula nu se aplică aleșilor locali și persoanelor cu mandat prevăzut expres de Constituție, pe durata exercitării mandatului. De asemenea, sunt exceptate cadrele didactice care asigură formarea inițială și continuă a magistraților sau predarea în învățământul militar și juridic superior.

Potrivit surselor citate, pot cumula în continuare pensia de serviciu întreagă militarii și polițiștii care lucrează în sistemul superior militar și juridic, respectiv la Academia Militară și la Academia de Poliție.

În categoria persoanelor exceptate intră și persoane alese sau numite în funcții publice prin hotărâre a Camerei Deputaților, Senatului sau Parlamentului reunit, pe durata mandatului, cum ar fi judecători CCR, Avocatul Poporului, membri CNA, membri ai Curții de Conturi, conducerea Consiliului Concurenței, membri ai Consiliului Legislativ, ai AEP sau membri din conducerile unor autorități autonome.

Detașările și transferurile, suspendate temporar

Proiectul nu vizează doar cumulul pensie-salariu, ci introduce și reguli tranzitorii pentru administrația publică. Până la 31 decembrie 2026, se suspendă aplicarea unor prevederi privind detașările și transferurile funcționarilor publici și ale personalului contractual din instituțiile publice.

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice vor avea obligația ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a legii, să dispună încetarea detașărilor, cu anumite excepții. Instituțiile vor trebui să decidă dacă persoanele detașate pot continua activitatea și, după caz, să demareze procedurile pentru transferul în interesul serviciului pe posturile vacante pe care au fost detașate anterior.

Proiectul permite însă excepții pentru detașările în organisme ale Uniunii Europene, instituții de drept internațional public, misiuni în serviciul exterior, precum și pentru personalul din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională detașat în anumite instituții sau aflat în misiuni în afara țării.

Funcționarii publici pot rămâne în activitate până la 70 de ani

Actul normativ modifică și Codul administrativ. Funcționarii publici vor putea fi menținuți în funcție peste vârsta standard de pensionare, la cerere, cu aprobarea conducătorului instituției, prin prelungiri anuale, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Proiectul prevede că cererea trebuie formulată cu 30 de zile înainte de îndeplinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard și stagiu minim de cotizare pentru pensionare.

În nota de fundamentare, inițiatorii susțin că modificarea este necesară pentru corelarea legislației cu noua lege a pensiilor și cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind introduse „clarificări suplimentare privind menținerea în activitate a funcționarilor publici peste vârsta standard de pensionare”.

Sindicatele polițiștilor acuză o măsură neconstituțională

Măsura este contestată de Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România, care susține că prevederile sunt „nu doar inechitabile, ci și profund neconstituționale”.

Sindicaliștii afirmă că reducerea cu 85% a pensiei pentru cei care continuă să muncească la stat reprezintă „o taxă pe muncă de 85% din cuantumul pensiei”.

„Restrângerea acestui drept prin condiționări financiare drastice, pierderea a 85% din pensie, reprezintă o formă de constrângere care anulează, în practică, libertatea de alegere a profesiei. Statul nu poate «amenda» un cetățean pentru simplul fapt că dorește să rămână activ în câmpul muncii”, arată FSNPPCR.

Federația susține și că proiectul introduce o diferență de tratament între pensionarii care lucrează în sectorul privat și cei care aleg să rămână în instituții publice.

„Proiectul creează o discriminare nepermisă între cetățenii care lucrează în sectorul privat, unde cumulul rămâne intact, și cei care aleg să își pună expertiza în slujba instituțiilor publice. Mai mult, măsura reducerii cu 85% este disproporționată: ea nu urmărește o echilibrare bugetară reală, ci confiscarea de facto a unui drept legal dobândit”, mai transmit sindicaliștii.

FSNPPCR invocă și problema aplicării noilor reguli pentru persoanele deja pensionate și reangajate în baza legislației actuale.

„Legea nu poate modifica «regulile jocului» în timpul partidei. Pensionarii militari care sunt deja angajați și-au planificat viața și bugetul în baza legii în vigoare. O ordonanță sau o lege nouă nu poate veni să anuleze drepturi deja stabilite prin decizii de pensionare definitive”, se arată în comunicat.

Amenzi de până la 50.000 de lei pentru nerespectarea legii

Proiectul introduce și sancțiuni pentru instituțiile care nu respectă noile reguli privind detașările, transferurile și aplicarea măsurilor tranzitorii. Nerespectarea prevederilor va constitui contravenție și va fi sancționată cu amendă între 20.000 și 50.000 de lei.

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor vor fi făcute de persoane împuternicite prin ordin al ministrului Finanțelor.

Legea ar urma să intre în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură9°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri