DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Proiectul de aprobare a programului-pilot ce vizează personalul angajat cu pregătire paramedicală a fost adoptat

senat plen

Senatorii au adoptat, miercuri, propunerea legislativă privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale.

Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, ALDE, USR şi PNL, are ca obiect reglementarea preluării - cu statut de cadru militar - a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, potrivit legii, aflate în finanţarea autorităţilor publice locale de pe raza judeţelor Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele respective, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Eugen Teodorovici a luat foc după declarația făcută de Florin Cîțu privind pensiile: Nu e normal ca un drept cuvenit printr-o lege să fie pur și simplu tăiat

Potrivit expunerii de motive, proiectul urmăreşte atât asigurarea finanţării pentru această categorie de personal, cât şi valorificarea pregătirii profesionale a acesteia prin încadrarea în serviciile profesionale pentru situaţii de urgenţă, fără a mai fi necesar ca personalul să desfăşoare cursuri de pregătire iniţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea Legii pentru aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în primul ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale, ca urmare a identificării unor inadvertenţe de natură juridică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.