Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiectul de lege de amnistiere a separatiștilor catalani respins în parlamentul spaniol, inclusiv de partidul lui Puigdemont

www.explica.co
Pedro Sanchez

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a suferit marţi o înfrângere usturătoare în parlament, care a respins proiectul de lege de amnistiere a separatiştilor catalani, o nouă ilustrare a fragilităţii extreme a guvernului său, reconfirmat pentru un nou mandat în urmă cu doar două luni şi jumătate, transmite AFP.

În mod paradoxal, partidul separatistului Carles Puigdemont, Junts per Catalunya, este cel care a votat împotriva acestui proiect de lege extrem de controversat, considerând că textul nu garantează aplicarea amnistiei la liderul său, figura principală a tentativei de secesiune a Cataloniei în 2017, potrivit Agerpres.

Respingerea în primă lectură nu înseamnă abandonarea proiectului, care se va întoarce în comisia parlamentară unde va putea fi modificat, însă arată presiunea permanentă la care Junts supune executivul, lipsit de o majoritate fără sprijinul celor şapte deputaţi ai partidului lui Puigdemont.

'Umilirea este constantă, în fiecare zi (...), fiecare vot este un calvar', a spus şeful opoziţiei de dreapta, Alberto Nunez Feijoo, care a mobilizat duminică 45.000 de simpatizanţi la Madrid împotriva amnistiei, ce divizează profund societatea spaniolă.

Aliat imprevizibil, Junts per Catalunya a cerut marţi dimineaţă ca socialiştii lui Sanchez să voteze amendamente destinate să contracareze ofensiva judiciară a doi magistraţi care încearcă să împiedice aplicarea amnistiei în cazul lui Carles Puigdemont.

Socialiştii au refuzat, iar Junts a votat apoi contra proiectului de lege al guvernului, ce a întrunit doar 171 de voturi pentru, dintr-o majoritate necesară de 176 din 350.

Amnistia 'trebuie să fie totală (...) şi să nu lase pe nimeni pe dinafară, pe nimeni', a avertizat liderul deputaţilor Junts, Miriam Nogueras, înaintea votului.

Proiectul de lege de amnistie a fost o condiţie cerută de separatiştii catalani în schimbul sprijinului lor indispensabil pentru reconfirmarea lui Sanchez la mijlocul lui noiembrie pentru un nou mandat de şef al guvernului.

Dacă parlamentul îl va adopta în cele din urmă, textul va permite oprirea procedurilor judiciare declanşate împotriva a sute de militanţi şi lideri separatişti pentru implicarea lor în tentativa de secesiune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.