Proiectul de modernizare a DN73, între Piteşti şi Braşov, este realizat în proporţie de aproximativ 50%, susţin reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, lucrările la tronsonul Piteşti - Câmpulung sunt aproape finalizate şi se estimează recepţionarea acestora în perioada imediat următoare. Un alt tronson foarte important la care lucrările sunt în desfăşurare este cel dintre Braşov şi Bran, iar aici CNAIR şi constructorul poartă discuţii pentru găsirea soluţiilor optime, astfel încât lucrările de modernizare ale acestui tronson să se finalizeze în acest an.
"Am constatat deficienţe mari de management ale echipei de implementare a proiectului din CNAIR în derularea acestui contract semnat în anul 2011. Persoanele responsabile cu execuţia s-au schimbat în permanenţă fără să existe o abordare unitară a modului de urmărire a lucrărilor. Contractele derulate de companie trebuie urmărite îndeaproape, pe şantier, nu din birouri cum s-a întâmplat până acum. Fiind un contract semnat acum mai bine de 9 ani, este evident că între timp s-au schimbat legislaţia, normele şi normativele de proiectare, tehnologiile de execuţie, toate acestea având implicaţii în creşterea costurilor pentru finalizarea lucrărilor. Acum purtăm discuţii pentru eliminarea blocajelor existente şi pentru a vedea în ce măsură acest contract mai poate continua în această formulă", a declarat directorul general al CNAIR, Mariana Ioniţă.
Marţi, şeful CNAIR a fost în inspecţie pe şantierul pentru modernizarea DN73, între Piteşti şi Braşov.
Proiectul de modernizare a DN73, între Piteşti şi Braşov, realizat în proporţie de 50% (CNAIR)
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

755
USR pulverizează pachetul de asistență socială al PSD: "Ar trebui lăsaţi să voteze ei bugetul, împreună cu AUR"
755

3.792
Alertă alimentară în România. Zeci de kilograme de carne de pui retrase din magazine din cauza suspiciunii de contaminare cu Salmonella
3.792

47
Cauza probabilă a incendiului de la o fabrică de polistiren a fost stabilită: ce spune ISU Arad
47

2.237
Ministrul Florin Manole pune în fața premierului Bolojan "armata" de pensionari și copii: Nu vom renunța! România are bani! / PSD merge înainte cu pachetul de solidaritate pentru persoanele vulnerabile
2.237

27
Universitatea Ovidius organizează o campanie de promovare a ofertei educaţionale adresată elevilor din şapte judeţe
27

2.319
Boicot la simularea examenului de Evaluare Națională: profesorii din mai multe școli refuză să participe și protestează față de măsurile Guvernului
2.319

29
VIDEO FOTO Poluare pe Nistru: România trimte materiale de intervenție și specialiști
29

1.149
Vacanța de Paște bate la ușă – Hotelierii se întrec în oferte pentru toate buzunarele: cât costă un sejur la mare, munte sau în Delta Dunării
1.149

36
Fermierii, așteptați la APIA să completeze cererile de plată pentru anul 2026
36

36
Accident în Suceava între un microbuz şi un autoturism. Trei persoane sunt implicate
36

3.412
Salarii care trec de 10.000 de lei. În ce domenii sunt cele mai bănoase meserii din România
3.412

9.181
România încă mai are de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Ministerul Finanțelor a dat cifrele
9.181

67
Simularea Evaluării Naţionale începe luni, cu proba de Limba şi Literatura Română. Cele mai recente date ale Ministerului Educaţiei arată că examenul se desfăşoară în peste 97% dintre şcoli
67
















Comentează