Proiectul de reformare a DIPI: Personalul noii structuri nu va efectua acte de urmărire penală

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 17-10-2016

Actualizat: 17-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Personalul Unităţii de Protecţie Internă (UPI) nu va efectua acte de urmărire penală, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestei noi structuri, care va înlocui Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, proiect publicat, luni, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În plus, noua structură nu va dispune de spaţii proprii de reţinere şi arestare preventivă. Personalul UPI ar urma să fie compus din cadre militare şi personal contractual - ce va îndeplini activităţi exclusiv administrative.

Potrivit proiectului, UPI va prelua o parte a atribuţiilor Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), care urmează să se desfiinţeze odată cu apariţia noii structuri. "Patrimoniul, arhiva, prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data desfiinţării Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi orice alte bunuri se vor prelua de către Unitatea de Protecţie Internă, pe bază de protocoale de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă", se arată în proiect. Toţi poliţiştii din cadrul DIPI vor fi puşi la dispoziţia MAI, personalul contractual urmând să fie preluat de UPI. Înfiinţarea Unităţii are ca scop, după cum se arată în proiect, înlăturarea suprapunerilor de competenţe între DIPI, pe de o parte, şi Poliţia Română, Direcţia Generală Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii, pe de altă parte, în condiţiile necesităţii asigurării "unei capacităţi adecvate de răspuns la noile riscuri de securitate pe componenta ordinii publice".

În expunerea de motive se arată faptul că reformarea DIPI este necesară în condiţiile în care, în ultima perioadă, organele de urmărire penală au redirecţionat toate solicitările privind punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică adresate anterior Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă către structurile specializate ale Poliţiei Române, iar acestea au nevoie la rândul lor de suplimentarea resurselor logistice şi de personal pentru realizarea activităţilor suplimentare. "Avem de a face cu o situaţie extraordinară, ce produce consecinţe în ceea ce priveşte capacitatea de funcţionare a instituţiilor statului şi de asigurare a unui grad de securitate adecvat pentru cetăţeni, ţinând cont de faptul că toate aceste elemente vizează interesul public şi că, în contextul arătat, reglementarea nu poate fi amânată fără riscul unor blocaje sau disfuncţionalităţi instituţionale", se arată în preambulul proiectului de ordonanţă de urgenţă.

Noua structură va funcţiona, conform proiectului, ca organism specializat în subordinea MAI şi va desfăşura activităţi de identificare, contracarare şi înlăturare a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa informaţiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional şi capacităţii operaţionale ale structurilor MAI, precum şi a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice. Ministrul Afacerilor Interne va prezenta anual sau la cererea Parlamentului rapoarte cu privire la activitatea UPI în domeniul securităţii naţionale, domeniu în care instituţia va colabora cu celelalte autorităţi din domeniu. UPI va avea structuri la nivel central şi teritorial, fiind condusă de un comandant, cadru militar în activitate, numit în funcţie de către ministru, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Noua structură va fi obligată să informeze Direcţia Generală Anticorupţie în cazul în care identifică ameninţări, vulnerabilităţi şi factori de risc care vizează activitatea de prevenire a corupţiei în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne". "În cazul în care din verificările şi activităţile specifice rezultă date şi informaţii care indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală", se arată în proiectul de ordonanţă. Unitatea va fi autorizată să deţină şi să folosească imobile, armament, tehnică, muniţie, echipament şi mijloace de transport necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, pentru autoapărare şi protecţie, precum şi a obiectivelor în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor, potrivit competenţelor. Dotarea UPI ar urma să se realizeze din fonduri alocate de la bugetul de stat. Proiectul de reformare a DIPI va face obiectul unei consultări publice, a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache.

"Prin reorganizarea care se face se reduce substanţial numărul cadrelor acestei noi structuri. Posturile degajate din această reorganizare vor fi redirecţionate o parte către DGA, tocmai pentru a sprijini şi a susţine activitatea de anticorupţie de acolo. Cealaltă parte va merge către DOS, Direcţia de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, care de la Ordonanţa 6 din primăvară se confruntă cu solicitări din ce în ce mai multe din partea Parchetelor, din partea DIICOT, a Parchetului General pentru sprijin operativ în dosarele penale pe care le instrumentează", a arătat ministrul Afacerilor Interne, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri