DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Proiectul 'E-ARM' la Poliția Română- Sistem informatic de implementare și gestionare a bazelor de date din domeniul arme și explozivi

News.ro
arma pistol pusca mitraliera

Poliția Română derulează un proiect european, pentru debirocratizarea și simplificarea serviciilor acordate cetățenilor și mediului de afaceri, în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, în cadrul căruia se va implementa un sistem informatic, pentru optimizarea proceselor decizionale.

Prin acest proiect, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase va implementa un sistem informatic, care să permită reducerea timpului de verificare și soluționare a cererilor depuse pentru obținerea documentelor de autorizare solicitate de persoane fizice sau juridice, pentru a procura, deține, purta și folosi arme.

De asemenea, va fi extins sistemul bazei naționale de date privind precursorii de explozivi, în scopul obținerii unor proceduri simplificate, pentru reducerea birocrației întâmpinate de reprezentanții societăților comerciale autorizate.

Astfel, va fi simplificat procesul, în situația transmiterii, către structurile de specialitate ale Poliției Române, a listei cuprinzând precursorii de explozivi restricționați ori amestecurile sau alte substanțe, folosite în operațiuni, precum și a deciziilor de numire a persoanelor responsabile de activitatea cu precursori de explozivi restricționați și a înlocuitorilor acestora, conform prevederilor Legii nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi.

Activitățile proiectului includ dezvoltarea unui sistem de implementare și gestionare baze de date arme, interconectare cu RNAi (Registrul Național al Armelor Integrat), extinderea bazei de date precursori, formularea de propuneri de modificare a cadrului normativ, realizarea unor ateliere de lucru și activități de informare.

Proiectul „E-ARM - Sistem de implementare și gestionare a bazelor de date din domeniul arme și explozivi și extindere a sistemului bazei naționale de date precursori de explozivi” se află în perioada de implementare, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, începând cu data de 18 martie a.c., pentru o perioadă de 24 luni.

Valoarea totală a proiectului este de 4.893.234,53 de lei, dintre care Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă se angajează să acorde o finanțare nerambursabilă de maximum 4.109.527,38 lei, echivalentă cu maximum 83,9838629% din valoarea eligibilă a proiectului, iar co-finanțarea I.G.P.R. este de 783.707,15 de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.