Șansele moțiunii de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă se joacă, în aceste zile, în Parlament. Negocierile au intrat în linie dreaptă și toți cei implicați încearcă să își maximizeze șansele de reușită. Discuțiile nu se poartă însă totdeauna la vedere, în Palatul Parlamentului, iar rugămințile vin la pachet cu oferte de funcții sau avantaje financiare. Campionul acestui tip de strategie este Victor Ponta, președintele Pro România. Acesta vinde pieile urșilor din pădure pe post de funcții în stat.
Dacă privim matematic, în baza celor 237 de semnături care susțin moțiunea de cenzură, aceasta are toate șansele să fie adoptată. Însă practica parlamentară din ultimii 30 de ani ne demonstrează că o semnătură de susținere nu este niciodată egală cu un vot în plen, toți parlamentarii sperând ca, în schimbul propriului vot, să obțină beneficii consistente. Aici intervine Victor Ponta, care profită de această situație și contactează parlamentari la bucată, supralicitând oferte pentru locuri pe care nu le controlează și nu le va avea nici dacă ar ajunge la guvernarea de tranziție: funcții de ministru, finanțări din fondul de rezervă al Guvernului, contracte grase cu statul, sau poziții bine plătite în instituții publice și în ambasade.
Fiind cunoscut pentru stilul cameleonic, Ponta știe foarte bine că parlamentari se feresc, în astfel de momente, să discute între ei despre ofertele primite și mizează pe acest lucru, promițând tuturor ceea ce vor să audă dar cam același lucru de mai multe ori. Problema este însă că, în realitate, ofertele sunt limitate, iar Victor Ponta nu este tocmai cel mai credibil politician din România.
Sursele noastre ne confirmă că, în ultimele zile, zeci de parlamentari ai PSD au fost contactați de Victor Ponta direct, sau de apropiați ai acestuia și au primit oferte fictive ”consistente”. Aceleași surse transmit însă că ofertele se cam dublează-triplează, mulți dintre parlamentari fiind ofertați cu poziții similare în viitorul Guvern, ca și cum ai vinde același loc pe stadion.
Ponta mizează în special pe lipsa de experiență a parlamentarilor aflați la primul mandat, dar și pe oportunismul altora. Primele victime ale strategiei fostului premier și președinte PSD au fost Călin Popescu Tăriceanu și apropiații săi din ALDE, care au mușcat momeala întinsă de Victor Ponta și au acceptat să sară în banca acestuia. De fapt, după acapararea și dizolvarea ALDE în propriul grup parlamentar, miza lui Victor Ponta o reprezintă acum alegerile anticipate, prin care speră să obțină mai multă putere în Parlament prin obținerea unui număr mai mare de mandate.
Singurii însă care au de câștigat în urma alegerilor anticipate sunt Victor Ponta și USR. Ceilalți însă, riscă nu numai să nu ajungă să se bucure de funcțiile sau avantajele promise, ci chiar să nu se mai regăsească în viitorul Parlament.
Diaconu păcălit de Ponta și Tăriceanu în mod grosolan
Zilele acestea cea mai celebră victimă a jocurilor de culise ale lui Victor Ponta este chiar Mircea Diaconu, căruia ”Dottore” i-a prescris o candidatură la cea mai înaltă funcție în stat, amețindu-l că va câștiga și că va avea totalul sprijin al Pro România și ALDE în secțiile de votare.
Lovitură de teatru însă pentru Mircea Diaconu, Pro România și ALDE nu vor putea avea reprezentanți în secțiile de votare. Curtea Constituțională a respins contestația celor două partide împotriva hotărârii luate în acest sens de Biroul Electoral Central (BEC). Ceea ce nu știa Mircea Diaconu este faptul că Victor Ponta ca avocat, procuror, om de drept, știa încă de la început că BEC nu va permite ca cele două formațiuni să aibă reprezentanți în secțiile de votare în condițiile date. Dar asta Victor Ponta a omis să-i mai spună și candidatului folosit de șefii ambelor partide pentru a nu se face de râs ei înșiși într-o confruntare cu Klaus Iohannis.
Astăzi, actorul Mircea Diaconu are procente departe de a intra în turul doi, o susținere inexistentă din partea Pro România și una eșuată din partea ALDE, aflat în plină disoluție în teritoriu.
Comentează