Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pronosticul Pentagonului: Arsenalul nuclear chinez urmează să se tripleze până în 2035

globaltimes.cn
nuclear-china

Arsenalul nuclear al Chinei - mult mai mic decât al Rusiei şi Statelor Unite, care deţin aproximativ 5.0000 - este pe cale să se tripleze până în 2035 şi să ajungă la 1.500 de focoase nucleare, estimează Pentagonul într-un raport citat de AFP, conform News.ro.

Statele Unite au desemnat China drept principala lor provocare militară, iar în acest raport anual cu privire la armata chineză, Pentagonul subliniază un progres atât în domeniul nuclear, cât şi în cel convenţional. Departamentul american al Apărării estimează că stocul chinez de focoase nucleare operaţionale a depăşit numărul de 400, se arată în raport.

”Dacă China continuă să-şi crească stocul nuclear în acest ritm, va avea, după câte se pare, un stoc de aproximativ 1.500 de ogive” până în 2035, estimează Pentagonul.

Această creştere a arsenalului nuclear chinez ar putea fi o sursă de instabilitate, potrivit unui purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder. ”Cu cât mai mult proliferează, cu atât este mai îngrijorător, cu atât acest lucru destabilează mai mult regiunea”, le-a declarat marţi unor jurnalişti generalul.

A TREIA PUTERE NUCLEARĂ

Acest arsenal este, cu toate acestea, cu mult în urma celor ale Statelor Unite şi Rusiei, care deţin fiecare câteva mii de ogive nucleare.

Beijingul, care lucrează la o modernizare a rachetelor balistice care ar putea să poarte aceste focoase nucleare, a testat 135 de astfel de rachete în 2021 - ”mai multe decât tot restul lumii”, dacă nu sunt luate în calcul şi cele folosite în conflicte militare, se arată în raport.

Forţele Aeriene chineze progresează cu paşi mari şi ”prind din urmă forţele aeriene din Occident”, se arată în raport.

Un oficial militar american de rang înalt a subliniat că Forţele Aeriene chineze încearcă ”să progreseze rapid pe toate fronturile”, şi anume în privinţa echipamentului militar, piloţilor şi restului personalului.

Departamentul american al Apărării estimează în acest raport că China desfăşoară ”acţiuni mai coercitive şi agresive în regiunea indo-pacifică” - o expresie folosită de către administraţia americană pentru a desemna o realitate în schimbare a alianţelor în regiunea Asia-Pacific.

Acesta este mai ales cazul Taiwanului - o insulă revendicată de Beijing ca făcând parte din teritoriul chinez.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.